Dulceaţa românească pregătită de voluntarii suceveni îndulceşte viaţa copiilor din Africa

În timp ce românii îşi aranjează cămara pentru iarnă, zeci de tineri voluntari se strâng într-o comună din Suceava ca să îndulcească viaţa copiilor din Africa. Chiar acum le pregătesc borcane de dulceaţă care vor ajunge la destinaţie abia peste câteva luni

• Reportaj Observator de la Ierusalim. Imagini din interiorul Sfântului Mormânt, cel mai important loc al creștinătății: "Pe această piatră arde Sfânta Lumină"

Este un proiect de suflet, pornit după ce câţiva tineri ajunşi în mijlocul unei comunităţi sărace din Namibia au văzut în ce condiţii trăiesc oamenii de acolo.

Sunt câţiva ani de când dulceaţa românească aduce bucurie în mii de familii din zonele sărace ale deşertul Kalahari. Iar pandemia nu va opri tradiţia.

150 de voluntari români lucrează acum în ture, la foc continuu, pentru ca 25.000 de borcane de dulceaţă să ajungă cât de curând posibil la copiii din Africa. De caise, de mure, de pepene galben, de prune sau de mere, fiecare borcan este hrana unui copil într-o lună.

"În cartea sfântă scrie că mila biruieşte judecata. Şi la noi este binecuvântarea, în nordul Bucovinei. Toţi trebuie să pun mână de la mână şi sărim"

Andrei, voluntar: "În Africa nu există aşa de multe oportunităţi. Pentru ei e mare binecuvântare să aibă ce mânca şi ce bea"

Maria Benea, voluntar: "Ştiu pentru ce se face. Am fost acolo, am văzut şi pentru ce se face şi o fac din inimă şi cu drag şi îmi face mie plăcere să fac lucrul ăsta"

Printre primii români care au ajuns încă din 2012 în Africa a fost şi Iosif. Timp de câteva luni, tânărul a fost învăţător acolo.

Iosif Avasiloaie, voluntar: "Am rămas marcat de copilaşii de acolo. Am ales să vin aici de fiecare dată din Suceava la dulceaţă, la dulceaţa din Vicol pentru acei copilaşi, să le aducem un zâmbet pe faţă în fiecare dimineaţă când ajung la şcoală.

Samuel Trif, iniţiator proiect: "Inima mea s-a legat de zona aceea, este vorba de Namibia, din deşertul Kalahari, o zonă foarte săracă, o zonă în care copiii n-au pus niciodată bomboane în gura lor şi n-au simţit ceea ce este dulce. Copii care mănâncă pământ de foame şi rădăcini"

Dorel Breabăn, voluntar: "Ceva deosebit când vezi bucuria de pe faţa lor că primesc un borcan de dulceaţă. Ei nici nu au ştiut, nici nu au văzut poate niciodată. Au nişte reacţii aşa, care te marchează"

Dacă în primul an, în 2018, dulceața a provenit din cămara fiecări voluntar şi s-au adunat astfel 3.500 de borcane, acum, totul se face organizat. Materia primă este cumpărată din bani proveniţi din donaţii sau de voluntari. Deja, mii de recipiente au fost încărcate în containere. Din cauza epidemiei, transportul ar putea să ajungă la destinaţie abia în 3 sau 4 luni.