Cumplit! Ca să-şi salveze viaţa, Denisa plănuia un tratament revoluţionar, însă starea sa s-a deteriorat brusc
Denisa Răducu, una dintre cele mai populare interprete de manele, a pierdut lupta cu boala. Avea 27 de ani şi în ultimele cinci luni a trăit un chin, dar a sperat până în ultima clipă că se va întoarce pe scenă, la publicul ei. Medicii de pe ambulanţă nu au mai putut să o ajute, când au fost chemaţi în zori, în casa artistei din Pantelimon.
De Redactia Observator la 23.07.2017, 22:45- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Denisa Răducu, una dintre cele mai populare interprete de manele, a pierdut lupta cu boala. Avea 27 de ani şi în ultimele cinci luni a trăit un chin, dar a sperat până în ultima clipă că se va întoarce pe scenă, la publicul ei. Medicii de pe ambulanţă nu au mai putut să o ajute, când au fost chemaţi în zori, în casa artistei din Pantelimon.
"Dragii mei prieteni, doresc din tot sufletul să vă mulţumesc că v-aţi rugat pentru mine în număr atât de mare", este ultimul mesaj pe care Denisa l-a transmis publicului ei, acum două luni.
La ora 4 în această dimineaţa, la casa artistei din Pantelimon a fost chemată ambulanţa. Prima a ajuns în 5 minute, apoi a mai venit încă una. Cunoscuta cântăreaţă se lupta de cinci luni cu o boală cruntă. Medicii au găsit-o în stop cardio-respirator.
LIVIU GUŢĂ:
Am vorbit cu Denisa acum două săptămâni, era optimistă, ce să zic? Am rămas fără cuvinte, îmi pare rău...
Denisa avea doar 27 de ani şi aproape 10, de carieră. A cântat muzică populară, dar a fost o adevărată vedetă în alt gen. Manelele interpretate de tânăra din Ştefăneşti, alături de Adi Minune sau Nicolae Guţă, au adunat milioane de vizualizări. Are şi un canal de Youtube cu peste 300 de milioane de accesări şi sute de mii de abonaţi.
Mesajele de tristeţe au umplut în câteva ore pagina de Facebook a Denisei. Iar fanii care au iubit-o cel mai mult au ajuns printre primii la capela de la Cimitirul Bellu.
PUIU GHEORGHIU, impresar:
Nu este îmbrăcată în rochie de mireasă, este îmbrăcată într-o rochie frumoasă, de spectacol, parcă doarme şi şi-a păstrat zâmbetul ei etern.
I-au aprins lumânări şi i-au adus braţe de flori. Flori pe care au sperat, totuşi, că i le vor da după un concert. Boala nu i-a dat însă nicio şansă Denisei, un cancer la ficat cu o evoluţie fulminantă. Cântăreaţa a crezut până în ultimul moment că se va face bine.
Denisa Răducu a vorbit despre probleme ei de sănătate în faţa camerelor de filmat la începutul lunii mai, la emisiunea Acces direct:
"Nu am murit, nu sunt nici pe moarte... E adevărat că am probleme de sănătate, e adevărat că am fost la Viena. Analizele îmi ies din ce în ce mai bine şi eu sunt foarte, foarte optimistă."
Ar fi fost dispusă să meargă în Cuba pentru o terapie cu venin de scorpion, un tratament care ar avea rezultate semnificative în vindecarea cancerului pulmonar. Însă sănătatea i s-a şubrezit rapid.
Denisa va fi înmormântată, acasă, la Ştefăneşti, în Vâlcea.