Elevii vor recupera orele de curs din perioada de vacanta 1-6 Mai
Ministerul Educatiei are o veste buna pentru elevi. La fel ca bugetarii, acestia vor avea liber in perioada 1-6 Mai, dar scurta vacanta vine la pachet si cu ore de curs de recuperat
De Redactia Observator la 16.04.2013, 14:23Recuperarea se face diferit, in functie de fiecare judet si de decizia pe care au luat-o inspectoratele judetene.
Astfel, in unele judete recuperarea se va face in zilele de sambata, iar in altele aceasta va fi facuta din mers. Mai exact, elevii vor sta in timpul saptamanii mai mult la scoala cu o ora sau doua.
Nu peste tot lucrurile sunt batute in cuie. De exemplu, la Cluj si Bucuresti nu s-a luat, inca, o hotarare. Constantenii vor chema copiii la scoala in zilele de 20 si 27 aprilie.
In Iasi, Oradea si Mures, elevii vor recupera orele in timpul saptamanii, asa ca nu vor veni la scoala sambata.
Nu la fel de norocosi sunt cei din Neamt, care vor pierde jumatate din week-end.