Este OFICIAL! Circul Globus rămâne fără animale în program
Consilierii primăriei Capitalei au votat, astăzi, în unanimitate proiectul care interzice spectacolele cu animale.
De Redactia Observator la 30.01.2017, 20:46Consilierii primăriei Capitalei au votat, astăzi, în unanimitate proiectul care interzice spectacolele cu animale.
Hotărârea adoptată astăzi e valabilă doar pentru Circul Globus, însă Municipalitatea intenţionează ca pe viitor să adopte un alt proiect care să interzică spectacolele cu animale în toate circurile. Este o victorie a iubitorilor de animale, care după incendiul din adăpostul unde erau ţinute cele 11 animale retrase, de la Circul Globus, s-au mobilizat.
Pare să fie însă o infrângere pentru reprezentanţii Circului care se tem că spectacolele cu acrobaţi nu vor umple sala.
Proiectul adoptat astăzi urmează să ajungă pe masa prefectului şi va intra in vigoare de la 1 martie. Animalele vor fi relocate treptat, în rezervaţii sau la grădina zoologică.