Evadarea liniștită a unui deținut de la Penitenciarul Găeşti
Evadare în doi paşi şi trei mişcări, în Dâmboviţa. Un deţinut de la Penitenciarul Găeşti, care îşi ispăşea condamnarea în regim deschis, a reuşit să plece de la punctul de lucru, fără să bage cineva de seamă. După 4 ore de libertate, a fost găsit
De Redactia Observator la 08.12.2014, 16:32Evadare în doi paşi şi trei mişcări, în Dâmboviţa. Un deţinut de la Penitenciarul Găeşti, care îşi ispăşea condamnarea în regim deschis, a reuşit să plece de la punctul de lucru, fără să bage cineva de seamă. După 4 ore de libertate, a fost găsit
Camerele de supraghere au surprins momentul evadării. Cu o mână-n buzunar, suspectul părea că a plecat la plimbare. Înainte să treacă de barieră, fugarul s-a asigurat că nu-l vede nimeni.
A aşteptat să se despartă de un coleg, apoi a pândit momentul până când a rămas singur. Parcă presimţind ceva, un căţel s-a ţinut scai după el însă, în cele din urmă, tânărul a reuşit să-l alunge.
Fugarul se numeşte Marian Loghin, are 27 de ani, este din Bucureşti, şi a fost condamnat la 6 ani de închisoare după ce a dat mai multe spargeri în Râmnicu Vâlcea. Era închis la Penitenciarul din Găeşti dar, ca să-şi mai scutească din pedeapsă, în fiecare zi, mergea la muncă.
Colegii care munceau, ca şi el, în regim deschis, au văzut că lipseşte.
Imediat, poliţiştii şi gardienii s-au mobilizat. Nu ajunsese prea departe şi, în plus, era greu să nu fie recunoscut. Are un ochi albastru şi unul căprui.
Evadatul a fost prins la scurt timp. Se ascundea sub un pod. Fugarul mai avea de ispăşit doi ani de închisoare, dar acum a reuşit să-şi mărească pedeapsa.