Experiment Observator: Ce poți face cu 200 de lei pe litoral
La mare, în schimb, vremea ţine cu turiştii aflaţi în concediu. Dar- în vârf de sezon- trebuie să-i ţină şi buzunarul. Ce putem face cu 200 de lei pe litoralul românesc? La prima vedere, am putea spune că nici cazarea nu ne-o plătim.
De Redactia Observator la 29.07.2019, 02:58La mare, în schimb, vremea ţine cu turiştii aflaţi în concediu. Dar- în vârf de sezon- trebuie să-i ţină şi buzunarul. Ce putem face cu 200 de lei pe litoralul românesc? La prima vedere, am putea spune că nici cazarea nu ne-o plătim. Aşa că reporterii Observator au făcut un experiment. Şi-au căutat cazare ieftină şi au găsit-o într-un camping. La final au tras linie. Au depăşit bugetul cu doar 6 lei.
Suntem în staţiunea Saturn, la doi kilometri de Mangalia. O zonă în care vin aproape 100 de mii de turişti într- un sezon. Iar preţuri sunt aproape la jumătate, faţă de restul staţiunilor. Cu mai puţin de 200 de lei pe noapte, turiştii găsesc aici cazare într-un camping.
Practic turiştilor nu le lipseşte nimic. Seara şi dimineaţa se relaxează pe prispa căsuţelor. Unii dintre ei şi-au rezervat deja un sejur şi pentru anul viitor.
În total sunt 15 căsuţe de închiriat. Însă variantele de cazare sunt mai multe. La cort, ori cu rulota. Locul de parcare pentru maşină este asigurat.
În casele localnicilor mai sunt camere libere. Dar pentru mulţi dintre ei nu rentează să le închirize doar pentru week-end.
După cazare, ajungem şi la restaurantele cu autoservire. Pentru meniul zilei plătim 16 lei.
Dacă tragem linie şi calculăm, ajungem să plătim puţin peste 200 de lei pe zi pe litoral.. Este de altfel şi ultimul weekend cu preţuri mici la mare. De la 1 august, tarifele la cazare vor creşte cu până la 20%.