Expertiza în cazul accidentului aviatic din Apuseni a fost finalizată! Experții susțin că tragedia putea fi evitată
Expertiza în cazul accidentului aviatic din Apuseni a fost finalizată la mai bine de patru ani de la tragedia în care şi-au pierdut viaţa Adrian Iovan şi Aura Ion. Astazi a fost depusă în dosarul instrumentat la Parchetul General şi are aproape 1300 de pagini.
De Redactia Observator la 23.04.2018, 21:43Expertiza în cazul accidentului aviatic din Apuseni a fost finalizată la mai bine de patru ani de la tragedia în care şi-au pierdut viaţa Adrian Iovan şi Aura Ion. Astazi a fost depusă în dosarul instrumentat la Parchetul General şi are aproape 1300 de pagini.
Expertul care a lucrat nu mai puţin de doi ani la acest raport a analizat componentele avionului, declaraţiile martorilor şi modul în care a fost pilotată aeronava.
Un singur lucru este clar, la mai bine de 4 ani de la accidentul aviatic: tragedia putea fi evitata.
Expertul care a realizat raportul a venit astazi la PG pentru a depune cele 1300 de pagini de documente. Nu doar o eroare umana ar fi dus la aterizarea de urgenta, ci si cauzele tehnice.
Timp de doi ani au fost analizate componentele aeronavei, traseul de zbor si toate operatiunile care au avut loc inainte de decolare. Acum, raportul va fi analizat de procurori, care vor decide daca trimit sau nu dosarul in judecata.
Asa cum spune expertul Virgil Clapon, expertiza ar trebui sa fie regina probelor, intr-un astfel de dosar. Prin avocati, toate partile implicate in dosar vor avea acces la acest raport si il vor putea contesta.
Reamintim că, in ianuarie 2014, avionul in care se aflau Adrian Iovan, Aura Ion dar si alte cadre medicale s-a prabusit intr-o padure din Muntii Apuseni. Aeronava ar fi trebuit sa ajunga la Oradea, pentru ca medicii sa poata preleva un organ de la un donator.