Explozie puternică la Piteşti, chiar lângă sediul Judecătoriei!
Explozie puternică, aseară, la Piteşti, chiar lângă sediul Judecătoriei! Două magazine au fost mistuite de flăcările uriaşe în doar câteva minute. Pompierii nu prea au mai avut ce să salveze, dar au reuşit să limiteze incendiul deoarece focul risca să se extindă. Din fericire, nimeni nu se afla în zonă şi nici în interior, în momentul deflagraţiei.
De Redactia Observator la 08.06.2017, 08:47Explozie puternică, aseară, la Piteşti, chiar lângă sediul Judecătoriei! Două magazine au fost mistuite de flăcările uriaşe în doar câteva minute. Pompierii nu prea au mai avut ce să salveze, dar au reuşit să limiteze incendiul deoarece focul risca să se extindă. Din fericire, nimeni nu se afla în zonă şi nici în interior, în momentul deflagraţiei.
Zgomotul puternic al exploziei a răsunat în tot cartierul. Primii care au dat alarma au fost jandarmii de la Judecătorie.
Flăcări puternice au cuprins magazinele şi le-a transformat în scrum, în doar câteva minute. Din fericire, programul de lucru se terminase de câteva ore.
Pompierii au intervenit rapid cu două autospeciale. Se pare că totul s-ar fi întâmplat din cauza unei centrala termice a unuia dintre magazine, însă autorităţile nu s-au pronunţat încă. O anchetă va stabili cu exactitate sursa deflagraţiei.
Magazinele distruse nu aveau asigurare, aşa că proprietarul nu îşi poate recupera paguba.