Expoziţie inedită a constelaţiilor, la Observatorul Astronomic din Galaţi, special pentru nevăzători
Nevăzătorii care ajung la Observatorul Astronomic din Galaţi pot - în sfârşit - să-şi imagineze cum arată bolta cerească!
De Redactia Observator la 30.11.2017, 17:59Nevăzătorii care ajung la Observatorul Astronomic din Galaţi pot - în sfârşit - să-şi imagineze cum arată bolta cerească! Acolo este organizată o expoziţie inedită a constelaţiilor, special pentru cei care nu au avut până acum ocazia să privească stelele.
Vasile Ilieş are 50 de ani şi o carieră de succes. Şi cu toate astea, n-a reuşit niciodată să vadă clar cum arată cerul. Din cauza unei boli care s-a agravat şi i-a afectat ambii ochi. O boltă prin care îşi poate imagina cum arată constelaţiile, doar cu ajutorul mâinilor.
Proiectul este o premieră în România şi a fost pus în practică de cercetatori de la observatoarele astronomice din ţară.
Planetariul are, în total, 39 de constelaţii. Dar şi două cupole, una care imaginează cerul de iarnă şi alta special concepută pentru cei care vor să "simtă" cum arată bolta cerească vara.
Expoziţia e una permanentă. Aşa că doritorii pot veni oricând să atingă bolta cerească. Pe lângă cel de la Galaţi, mai există alte şase planetarii pentru nevăzători. Toate fac parte din proiectul "Cerul în mâinile tale".