Antena LIVE

Facturile la energie electrică ar putea creşte cu 15%

Facturile la energie electrică ar putea creşte curând cu 10 sau chiar 15%, avertizează specialiştii. Asta după ce, în aceste zile, am înregistrat un record istoric la preţul energiei electrice importate. Producătorii de la noi au achiziţionat la costuri duble faţă de celelalte ţări din regiune.

De la 19.09.2019, 20:52

Facturile la energie electrică ar putea creşte curând cu 10 sau chiar 15%, avertizează specialiştii. Asta după ce, în aceste zile, am înregistrat un record istoric la preţul energiei electrice importate. Producătorii de la noi au achiziţionat la costuri duble faţă de celelalte ţări din regiune. Producţia internă este extrem de scăzută din cauza secetei şi a puterii scăzute a vântului. Iar de săptămâna aceasta, centrala de la Cernavodă funcţionează la jumatate din capacitate.

De mai bine de două luni, România bate record după record în privinţa preţurilor la care cumpără energie electrică pentru a putea să asigure consumul populaţiei şi al companiilor. 

Situaţia e critică. În urma unei avarii, centrala de la Cernavodă va funcţiona, în următoarele două săptămâni, cu o singură unitate. Şi a fost oprită şi producţia unei unităţi a centralei de la Brazi.

Consumul nostru de energie electrică este de aproape 7000 de megavaţi pe zi. Iar ceea ce reuşim să producem este undeva la 5.500 de MW. Ceea ce înseamnă că restul importăm. Iar în aceste zile, cererea de energie electrică a fost uriaşă la noi. Motivele: seceta, debite scăzute şi probleme cu centralele.

Priviţi, am importat la preţuri de 122 de euro MWH, cel mai scump din toată Europa, triplu faţă de Germania sau dublu faţă de Serbia sau Bulgaria. Şi decontul îl vom plăti tot noi, în factura din lunile următoare, când vom avea preţuri de achitat cu 10-15% mai mari. 

Daniel Apostol, jurnalist economic: Deci da, e posibil să vedem la factura de la finalul lunii în curs o oarecare modificare de preţ, pe componenta de producţie, dacă se depăşesc în timp lung neajunsurile de astăzi

Petre Roman, fost premier: Pericolul este ca, într-adevăr, factura să devină nesustenabilă, oamenii să nu mai poată suporta. E vorba atât de perosanele fizice, dar şi de persoanele juridice

În aceste zile, importul a fost păgubos pentru producători. De pildă, Nuclearelectrica a importat energie electrică cu 122 de euro pe megawatt-oră şi a fost nevoită să îl vândă populaţiei cu 40 de euro. Asta pentru că preţul energiei electrice este plafonat de Guvern. 

Iar în aceste zile, România nu are un ministru al Energiei.  

Planul Guvernului, ca investorii chinezii să contruiască reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, a fost abandonat. Premierul a anunţat că intenţionează să facă investiţia alături de americani. Viorica Dăncilă va merge săptămâna viitoare în Statele Unite ale Americii.

Ți-a plăcut acest articol?

energie pret cost import factura producator
Întrebarea zilei
Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare,...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Ce nou lanţ de supermarketuri intră în România! Angajări MASIVE în mai multe...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Rutina zilnică a lui Elon Musk. Ce face miliardarul după ce își începe...
Useit
Publicat 06.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Ce a făcut avocatul din Iași acuzat că și-a aruncat iubita de la etajul 6, în...
libertatea.ro
Publicat 06.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024