Familia bărbatului ucis pe treptele de la metrou nu-şi mai găseşte liniştea
Curg lacrimi fără încetare în Dâmboviţa, acolo unde locuia bărbatul ucis ieri la metrou, în capitală. Gheorghe Mocanu avea 53 de ani şi toată lumea vorbeşte despre el ca despre un om extraordinar
De Redactia Observator la 18.05.2015, 16:49Curg lacrimi fără încetare în Dâmboviţa, acolo unde locuia bărbatul ucis ieri la metrou, în capitală. Gheorghe Mocanu avea 53 de ani şi toată lumea vorbeşte despre el ca despre un om extraordinar
De când a aflat de tragedie, soacra lui Gheorghe Mocanu, bărbatul ucis ieri pe treptele de la metrou, nu îşi mai găseşte liniştea. Îşi aminteşte cu groază premoniţiile pe care le-a avut cu câteva zile înainte. Un vis a pus-o pe gânduri.
Bărbatul era sprijinul familiei. Creştea alături de nevastă doi copii ai lor, amândoi mari, elevi de liceu, şi încă doi luaţi în plasament. Iar vecinii se bazau şi ei pe el la nevoie.
Trupul lui va ajunge acasă astăzi. Cel care l-a ucis nu avea un loc de muncă şi locuia încă împreună cu mama lui. Deşi a recunoscut crima, surse din apropierea anchetei spun că bărbatul nu ar fi recunoscut şi faptul că şi-ar fi urmărit victima.
Ar fi declarat că după cearta din parc, reîntâlnirea de la metrou a fost întâmplătoare. Ar fi fost băut şi a devenit violent după ce s-ar fi certat din nou cu victima.