Familie cu 13 membri din Alba, dintre care 11 surdo-muţi, pe drumuri după un incediu devastator
Un incendiu devastator a lovit crunt şi o familie din Alba, formată din 13 membri, dintre care 11 surdo-muţi! În urmă cu câteva zile, casa în care locuiau s-a făcut scrum. Vecinii, elevii unei şcoli din judeţ, primarul, dar şi alţi oameni de bine s-au mobilizat şi au dat imediat o mână de ajutor.
De Redactia Observator la 17.04.2019, 16:36Un incendiu devastator a lovit crunt şi o familie din judeţul Alba, formată din 13 membri, dintre care 11 surdo-muţi! În urmă cu câteva zile, casa în care locuiau s-a făcut scrum. Vecinii, elevii unei şcoli din judeţ, primarul, dar şi alţi oameni de bine s-au mobilizat şi au dat imediat o mână de ajutor. Speră acum să le poată oferi celor năpăstuiţi o locuinţă a lor, cu mult mai mult spaţiu.
Lemne arse, moloz, geamuri sparte şi resturi de mobilă. E tot ce a mai rămas din casa familiei chiar înainte de sărbătorile Pascale.
E greu, dar am încercat să supravieţuim toţi împreună şi vom merge şi înainte - Mirela Bota, proprietara
În urmă cu o săptămână, incendiul a cuprins două anexe gospodăreşti şi acoperişul casi în care locuiau 13 persoane, dintre care 3 fetiţe cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani. 11 dintre membrii familiei sunt surdo-muţi.
Zeci de oameni au fost impresionate de drama familiei
Însă familia care a rămas fără casă are în continuare nevoie de bani pentru a putea construi de la zero o nouă locuinţă.
Suntem prea multe familii într-o curte şi cei care nu aud măcar o familie să-i ajutăm să fie în alt loc, asta e dorinţa mea de mult, dar nu se putea realiza - Mirela Bota, proprietara
La sfârşitul lunii printr-o hotărâre de consiliu local vom acorda o sumă de bani zic eu importantă pentru această familie ca să poată să-şi refacă locuinţa arsă - Călin Andreș, primar Câmpeni
Deocamdată, familia cu 13 membri a fost găzduită de rude.