O femeie a murit călcată de roțile unui camion, din neatenție, în Târgu Frumos
O femeie a avut parte de un sfârșit cumplit după ce a fost călcată de roțile unui camion, în timp ce traversa strada, în Târgu Frumos. Paramedicii nu au mai putut decât să constate decesul.
De Daniel Murărescu la 03.09.2020, 17:10- Victima încerca să traverseze în momentul în care a fost lovită de TIR
- Șoferul, care a fost testat și nu consumase alcool, susține că nu a văzut-o
Accidentul a avut loc în dimineața zilei de joi, în jurul orei 9:00. Șoferul unui camion care se deplasa pe o stradă din Târgu Frumos a acroșat o femeie care s-ar fi angajat în traversarea părții carosabile.
Călcată de mai multe roți, femeia a murit pe loc. Un bărbat care a asistat la nenorocire și-a pus mâinile în cap, văzând cum victima este strivită de mastodont.
Șoferul camionului, care susține că nu a văzut-o pe femeie, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Acesta a avut parte de un șoc atunci când și-a dat seama ce s-a întâmplat, scrie presa locală.
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.