Antena LIVE

Cea mai mare fermă piscicolă din România, distrusă de cormorani

Multă lume s-a distrat în momentul în care Petre Daea, fostul ministru al agriculturii, a dat vina pe cormorani pentru faptul că avem din ce în ce mai puţin peşte în Delta Dunării.

De la 05.03.2020, 16:49

Multă lume s-a distrat în momentul în care Petre Daea, fostul ministru al agriculturii, a dat vina pe cormorani pentru faptul că avem din ce în ce mai puţin peşte în Delta Dunării.

Numai că exact aceste păsări au reuşit să pună pe butuci cea mai mare fermă piscicolă din ţară, aflată în judeţul Bihor.

Cormoranii și lipsa de reacție a autorităților au închis cea mai mare ferma piscicolă din România. După ce păsările au ajuns să mănânce mai mult crap decât românii, iar pierderile au urcat la aproape un milion de euro pe an, administratorul fermei a decis să pună punct întregii activităţi.

Nicolae Nistor, administratorul fermei piscicole: Am hotărât să suspend activitatea pe o perioadă nedeterminată până în momentul în care o să fim sprijiniţi în acest domeniu. Pierderile au crescut de la an la an, am început cu 3-400 de mii de euro.

În urmă cu un an, fostul ministru al agriculturii, Petre Daea, propunea, în Parlamentul European, ca aceste păsări protejate de lege să fie vânate, pentru că pun în pericol fermele piscicole.

Nicolae Nistor, administratorul fermei piscicole: Toată lumea a râs sau l-a luat în derâdere pe domnul ministru Daea, dar dânsul avea perfectă dreptate la vremea respectivă. Erau doar la ferma Cefa între o mie şi două mii de cormorani pe zi.

Comisarii Gărzii de Mediu din Bihor au mers în control la Cefa, unde au constatat şi ei că bazinele au fost secate. Pentru moment, administratorului îi este interzis să mai evacueze apa din heleşteie.

Mihai Togor, comisar şef Garda de Mediu Bihor: Am impus trei măsuri, în sensul de a interzice evacuarea apei până la obţinerea actului de reglementare din punct de vedere al apelor.

Convins că acvacultura îl va ruina, administratorul fermei a decis să se reorienteze. Anul trecut, a cumpărat viţei şi vaci pentru carne din rasa Angus, iar acum creşte aproape 300 de vite pe lângă lacurile între timp golite de apă.

Nicolae Nistor, administratorul fermei piscicole: Investiţia în vaci este de peste un milion de euro, iar acum doresc să mai fac încă o investiţie de aproximativ 500 de mii de euro în utilaje agricole.

Înființată în 1905, pescăria de la Cefa se întindea pe 750 de hectare şi punea anual pe mesele românilor peste o mie de tone de pește.

Ți-a plăcut acest articol?

delta dunarii peste petre daea romania
Întrebarea zilei
Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Animalul din România pe care suntem obligați să-l vindem la export. Îl...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Fabrica din România care a uimit întreaga lume. A inventat un sistem pentru care...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Motivele uciderii lui Corneliu Zelea Codreanu. Cine l-a vrut mort pe liderul legionar
Adevărul
Publicat 03.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne...
CaTine
Publicat 03.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns...
Useit
Publicat 03.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Cum apar afecțiunile gastrointestinale. Cauze, simptome, metode de prevenție și...
Medicool
Publicat 03.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024