Fiară cu chip de om. Fetiță de zece ani, violată și amenințată cu moarte
O întreagă localitate din judeţul Dâmboviţa este în stare de şoc, după ce o fetiţă de 10 ani a fost abuzată şi bătută de un vecin. Întrebată de părinţi de ce are vânătăi pe tot corpul, ea le-a spus că a căzut pe scări, pentru că individul o ameninţase cu moartea. Şi-a învins, însă, teama şi le-a mărturisit ce a păţit. Suspectul a fugit de acasă şi este acum căutat de poliţişti.
De Redactia Observator la 03.07.2014, 08:20O întreagă localitate din judeţul Dâmboviţa este în stare de şoc, după ce o fetiţă de 10 ani a fost abuzată şi bătută de un vecin. Întrebată de părinţi de ce are vânătăi pe tot corpul, ea le-a spus că a căzut pe scări, pentru că individul o ameninţase cu moartea. Şi-a învins, însă, teama şi le-a mărturisit ce a păţit. Suspectul a fugit de acasă şi este acum căutat de poliţişti.
Imediat ce au auzit mărturia înspăimântătoare, părinţii fetei au dus-o de urgenţă la spital. Cu ochii în lacrimi şi în stare de şoc, copila de 10 ani a reuşit să-şi învingă teama şi să treacă peste ameninţările primite de la vecin.
Individul ar fi ademenit-o pe fată de la un loc de joacă. A trimis-o să-i cumpere băutură şi pe urmă a abuzat de ea. Când a auzit că fata a povestit totul acasă, el a fugit. Poliţiştii sunt în alertă şi încearcă să îl găsească.
Se desfăşoară activităţi de căutare a principalului bănuit, în vederea tragerii la răspundere penală. În localitatea dâmboviţeană, oamenii sunt îngroziţi de întâmplare. La fel şi părinţii fetei, care vor să-l vadă pe individ închis.