Flăcările au cuprins anexa unei case din Câmpulung Moldovenesc
A fost panică seara trecută la Câmpulung Moldovenesc, în Suceava. Flăcările au cuprins anexa unei case dar şi un garaj
De Redactia Observator la 08.01.2016, 13:24A fost panică seara trecută la Câmpulung Moldovenesc, în Suceava. Flăcările au cuprins anexa unei case dar şi un garaj.
Iar proprietarii s-au speriat şi mai tare la gândul că un bărbat de 70 de ani, chiar seniorul familiei, ar putea fi în interior, intoxicat cu fum. S-au liniştit abia când au constatat că pensionarul nu era, de fapt, acasă. Pompierii chemaţi în ajutor au reuşit în ultimul moment să scoată un autoturism din garaj, altfel pagubele ar fi fost mult mai mari. După mai bine de o jumătate de oră, echipajele au reuşit să stingă focul care risca să se extindă, din cauza vântului, şi la locuinţele învecinate, toate din lemn. Pompierii au stabilit că incendiul a pornit de la o lumânare uitată aprinsă. În anexa gospodărească au ars tot mobilierul, haine dar şi documente.