Flashmob contra violenței domestice, la București. Semnal de alarmă tras de zeci de românce
Avem legi dar nu le respectă nimeni! Femeile sunt, în continuare, victime ale violenţei domestice. Una din patru a fost agresată de partener cel puţin o dată în viaţă şi alte câteva zeci de mii declară anual abuzurile la poliţie.
De Redactia Observator la 25.11.2019, 15:06Avem legi dar nu le respectă nimeni! Femeile sunt, în continuare, victime ale violenţei domestice. Una din patru a fost agresată de partener cel puţin o dată în viaţă şi alte câteva zeci de mii declară anual abuzurile la poliţie. Puţini sunt însă cei care ajung în faţa instanţei. În aşteptarea Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor, în Bucureşti, s-a organizat un flash mob prin care zeci de doamne au încercat să tragă un semnal de alarmă. Şi, mai presus de orice, să transmită un mesaj de trezire la realitate pentru cele care sunt încă victime. Evenimentul a fost organizat de Fundaţia Dan Voiculescu Pentru Dezvoltatea României.
Nici în al douăsprezecelea ceas nu este târziu să spui stop abuzurilor. Este mesajul pe care l-au transmis astăzi zeci de femei: unele supravieţuitoare, altele, din empatie cu cele aproape 12 mii de românce care au fost victime ale violenţei domestice doar în prima jumătate a acestui an.
SIMONA VOICESCU, Asociația Necuvinte: Femeile care trec printr-un abuz au nevoie doar de un sprijin, atât. De o vorbă bună, de un cuvânt şi să nu fie judecate. Să nu mai perpetuăm aceste stereotipuri "Dar de ce stă?" Am avut cazuri în care au fost determinate să îşi dea demisia!
Un exemplu este ordinul de protecţie. Chiar dacă există, 30% dintre agresori îl ignoră. În plus, ordinul de protecţie provizoriu, valabil 5 zile şi aplicat pe loc în cazul unui abuz fizic, a devenit o realitate doar după campaniile jurnaliştilor şi la presiunile asociaţiilor neguvernamentale.
SONIA SIMIONOV, reporter Observator: Lupta mea a început acum patru ani când am difuzat primul episod al campaniei "Spunem nu abuzului". Alături de Asociaţia Necuvinte şi cu echipa Observatorului am făcut peste 60 de episoade despre poveşti, despre luptă, despre soluţii. E nevoie de mai mult!
LACRAMIOARA FRĂSINEANU, manager proiect Wake Up: Chiar dacă începând din decembrie 2018 avem un nou ordin de protecţie optimizat, totuşi, monitorizarea victimelor rămâne o problemă nerezolvată.
Brăţările electronice pentru agresori ar putea fi soluţia. Rămân, însă, o promisiune a autorităţilor care vorbesc despre violenţă doar când un caz nefericit intră în atenţia publică.
Violenţa domestică în cifre:
- 38.445 cazuri în 2018
- 11.896 cazuri în primele 6 luni 2019
- Inculpaţi ajunşi în instanţă: 1.360 (3,5%)
- Ordine de protecţie provizorii: 3.616 în prima jumătate a lui 2019
- Ordine de protecţie permanente: 3.520 în prima jumătate a lui 2019
Realitatea arată că 100 de femei depun zilnic plângere că au fost abuzate. Multe nu reclamă de teamă să nu îşi piardă viaţa. Anul trecut, 200 au murit din cauza bătăilor primite de la partenerii lor.