Florian Bodog, Ministrul Sănătăţii, a salvat viața unui bărbat de 42 de ani, în avion. Ministrul a recunoscut imediat o criză de epilepsie
În centrul mai multor scandaluri şi pe punctul de a pleca de la Palatul Victoria, ministrul Sănătăţii a devenit eroul unui incident.
De Redactia Observator la 25.01.2018, 20:32- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
În centrul mai multor scandaluri şi pe punctul de a pleca de la Palatul Victoria, ministrul Sănătăţii a devenit eroul unui incident care se putea termina dramatic. Florian Bodog a acordat primul ajutor unui pasager din avionul cu care venea spre Bucureşti, de la Oradea. Bărbatul a făcut o criză epileptică. Şi, potrivit martorilor, demnitarul a fost singurul care a ştiut cum să procedeze.
Medic de profesie, Florian Bodog a recunoscut imediat simptomele unei crize de epilepsie. Şi a ştiut cum să reacţioneze. Aeronava abia decolase atunci când bărbatului, în vârstă de 42 de ani, i s-a făcut rău. Ministrul a intervenit imediat.
După 15 minute, bărbatul şi-a revenit. Situaţia s-ar fi putut agrava, dacă nu primea ajutor la timp, în avion. Pentru a salva un om care suferă o criză de epilepsie trebuie, în primul rând să recunoaştem simptomele.
După ce trece criza, este necesar un consult de specialitate. Mulţi pacienţi nici nu ştiu că suferă de epilepsie. Bărbatul salvat de Florina Bodog era la prima criză.