S-au tras focuri de armă pe străzile din Galaţi, pentru a opri un șofer fugar
S-au auzit focuri de armă, aseară, pe străzile din Galaţi. Polițiștii au tras în aer dar şi înspre maşina unui şofer care tocmai lovise un autoturism.
De Redactia Observator la 05.09.2018, 14:36S-au auzit focuri de armă, aseară, pe străzile din Galaţi. Polițiștii au tras în aer dar şi înspre maşina unui şofer care tocmai lovise un autoturism.
Bărbatul fugise de la locul accidentului dar victimele au reţinut numărul maşinii şi au sunat imediat la 112. Agenţii l-au identificat rapid în trafic. Dar, în loc să oprească, individul a accelerat, aşa că agenţii au plecat în urmărirea lui.
Ca să-l oprească au folosit focuri de armă, iar mai apoi au încercat blocarea autoturismului. Numai că şoferul a reușit să treacă printre ei, ba chiar l-a lovit pe unul dintre polițiști. Apoi şi-a abandonat autoturismul și a fugit.
După câteva ore a fost găsit și reținut de către poliţie.