Antena LIVE

Curs valutar

Fuego, copleşit de cadouri de Crăciun, de la admiratoarele sale. Printre altele, cozonacul pe care scrie Fuego!

Fuego a fost, din nou, asaltat de admiratoarele sale! Aşa că, după concertul de aseară de la Teatrul Naţional Bucureşti a făcut zeci de fotografii

De la 26.12.2017, 17:43
WhatsApp
Vezi și:

Fuego a fost, din nou, asaltat de admiratoarele sale! Aşa că, după concertul de aseară de la Teatrul Naţional Bucureşti, artistul a trecut prin obişnuita sesiune de autografe şi fotografii. Iar doamnele l-au surprins cu daruri inedite. Printre ele, Fuego a primit un cozonac cu numele său scris pe el.

Fuego şi-a petrecut prima zi de Crăciun tot în compania fanilor. După spectacolul de pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, artistul a stat zeci de minute în culise. A oferit autografe şi a făcut fotografii. 

Fermecate de şarmantul Fuego, doamnele nu au venit cu mâna goală, aşa că i-au adus cadouri care de care mai originale. 

Iar pe lângă cadourile primite la Bucureşti, se mai numără alte câteva zeci, strânse în timpul turneului de Crăciun.  

Artistul s-a obişnuit deja să fie asaltat de fani. Însă, spune el, e rezultatul muncii sale. 

Fuego: "Eu i-am învăţat pe fanii mei cu spectacolele mele de aproape 11 ani. Şi ei sunt pregătiţi. Ştiu că, de fiecare dată, mă reinventez, apar altfel, schimb ţinute vestimentare, schimb repertoriul în fiecare an, aduc ceva nou. Ei sunt înfocaţi. Am stat şi m-am gândit: aş fi ieşit în ziua de Crăciun să văd un spectacol? Eu aş fi stat cu familia mea. Deci cât de mult pot să te iubească aceşti oameni simpli?"

Iar printre cadouri şi îmbrăţisări, artistul şi-a rugat fanii să-i cânte colinde. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator16 fuego cadouri craciun admiratoare
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025