Furtună puternică în Brăila, sistemul de canalizare a cedat în jumătate de oră
În timp ce în unele zone ale ţării este caniculă şi de-abia se poate respira, în altele ploile torenţiale nu se mai opresc. La Piteşti, o intersecţie a fost blocată după ce apele au adus, de la deal, o cantitate uriaşă de pietriş şi nisip. Iar în Brăila, o furtună puternică a pus la pământ mai mulţi copaci.
De Redactia Observator la 16.06.2019, 10:52În timp ce în unele zone ale ţării este caniculă şi de-abia se poate respira, în altele ploile torenţiale nu se mai opresc. La Piteşti, o intersecţie a fost blocată după ce apele au adus, de la deal, o cantitate uriaşă de pietriş şi nisip. Iar în Brăila, o furtună puternică a pus la pământ mai mulţi copaci şi a dat peste cap sistemul de canalizare.
În Brăila, vijelia nu a durat mai mult de jumătate de oră. A plouat însă mult, iar canalizarea nu a mai făcut faţă. Rafalele de vânt au doborât câţiva copaci, unul chiar în faţa inspectoratului de poliţie. Trei autospeciale au fost avariate.
În judeţul Maramureş, mai multe localităţi aflate sub cod portocaliu au fost lovite de grindină, iar un râu a ieşit din matcă.
S-au rupt norii şi la Piteşti, iar apa acumulată pe străzi a luat cu ea, la vale, aproape tot pietrişul şi nisipul rămas după lucrările care se fac pentru amenajarea unor parcări
Şi în Prahova, la Brebu, a plouat torenţial şi a căzut şi grindina. În mai puţin de o oră, temperatura a scăzut de la 33 de grade la doar 16 grade.
Iar la Berbeşti, în Vâlcea, mai multe gospodării au fost inundate. Potrivit hidrologilor, este pericol de inundaţii şi pe Dunăre, în mai multe judeţe, până la sfârşitul lunii.