Gabriel Cotabiţă e pregătit să se întoarcă acasă
Cântăreţul poate pleca din spital, la aproape două luni de când s-a prăbuşit fără suflare într-o sală de sport. Recuperarea spectaculoasă i-a mirat şi pe medici care vor să treacă acest caz în cărţile de medicină
De Redactia Observator la 02.07.2015, 19:39Cântăreţul poate pleca din spital, la aproape două luni de când s-a prăbuşit fără suflare într-o sală de sport. Recuperarea spectaculoasă i-a mirat şi pe medici care vor să treacă acest caz în cărţile de medicină
Îndrăgostit de viaţă şi dornic să cânte. Aşa l-a găsit Horia Moculescu pe Gabriel Cotabiţă, când l-a vizitat în rezerva de la spitalul Elias.Mişcările care pentru oamenii sănătoşi sunt normale, sunt dovezile unui miracol în cazul cântăreţului de 59 de ani. După 16 zile în care a fost în comă, conectat la aparatele care-l ţineau în viaţă.
Muzica l-a scos din cumpăna de viaţă şi de moarte, tot muzica îi dictează viitorul. Pe patul de spital, Gabriel Cotabiţă a scris şi versurile melodiilor pe care le va cânta în următoarele concerte.
Cotabiţă a vorbit cu apropiaţii şi despre experienţa în care a simţit atingerea morţii. "Nu are decât amintirea unui fundal alb prin care treceau siluete. Un grup de oameni cunoscuţi sau necunoscuti. Atât. Nu a existat tunelul, mi-a spus", a povestit Horia Moculescu.
Acum cântăreţul e pregătit să iasă din spital. Apropiaţii spun că medicii şi-ar fi dat acordul să continue recuperarea acasă, cu un regim strict.
În urmă cu aproape două luni, Gabriel Cotabiţă a făcut un stop cardio respirator în timpul unui antrenament. Cum astfel de situaţii, de revenire spectaculoasă, sunt foarte rare, cazul lui va deveni obiect de studiu printre studenţi şi neurologi.