BAC-ul, floare la ureche! Gadgeturi care te ajută să copiezi
Bacalaureatul a început. În timp ce unii se pregătesc conştiincios, alţii, neobişnuiţi să stea cu burta pe carte, se bazează pe copiat, iar de idei nu duc lipsă. De la banalele copiuţe şi până la gadgeturi pretenţioase
De Redactia Observator la 10.06.2015, 20:02- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Bacalaureatul a început. În timp ce unii se pregătesc conştiincios, alţii, neobişnuiţi să stea cu burta pe carte, se bazează pe copiat, iar de idei nu duc lipsă. De la banalele copiuţe şi până la gadgeturi pretenţioase
Trişorii nu dorm. O dovedesc cozile de la centrele xerox. Motivul e lesne de înţeles - a începutul bacalaureatul, iar cine vrea o vacanţă liniştită, se blindează cu fiţuici.
Iar unii, care nu au timp nici pentru asta, apelează la telefoane şi tot felul de gadgeturi care promit că scapi neprins de supraveghetori. Imaginaţia elevilor nu cunoaşte limite.
Pixuri cu bluetooth, ceasuri cu display şi căştile cu vibraţie pe timpan. Internetul este plin de oferte în materie de copiat, iar pe forum elevii şi studenţii discută despre cele mai eficiente metode de a trece de examene cu o notă onorabilă. Mai mult, unii dintre ei, solidari din fire, au postat filmuleţe care te învaţă cum să fraudezi examenul.
Camerele video nu îi fac să se gândească de două ori înainte să încerce să copieze la examene.
Anul trecut au fost eliminaţi 114 candidaţi în Capitală, aproape jumătate cat a avut toată ţara. Cea mai sigură metodă de a promova un examen rămâne aceea de a te pune cu burta pe carte. Şi e pe gratis, nu te costă nimic!