Gică Popescu s-a întors după gratii
În urmă cu câteva ore, Gică Popescu s-a întors după gratii, după cea mai neagră zi din viaţa sa.
De Redactia Observator la 16.05.2014, 09:57În urmă cu câteva ore, Gică Popescu s-a întors după gratii, după cea mai neagră zi din viaţa sa. Fostul simbol al naţionalei şi-a îngropat părintele şi şi-a susţinut mama, şi ea bolnavă.
Gică Popescu a ajuns înapoi la penitenciarul Rahova în dimineaţa asta, în jurul orei patru şi jumătate. Trist şi cu faţa încă împietrită de durere, Gică s-a grăbit să intre în curtea închisorii. Cu doar câteva ore înainte îşi lua rămas bun de la mama sa, în Calafat.
Ieri a fost cea mai neagră zi pentru Gică Popescu. În două luni de zile, Gică Popescu şi-a pierdut libertatea. Şi părintele. Prietenii de-o viaţă i-au oferit un umăr pe care să-şi plângă durerea. La rândul său, a fost sprijin pentru mama lui.Tot drumul, de acasă până la biserică şi apoi la cimitir. A fost un stâlp - dar un stâlp al durerii. Cu faţa împietrită, dar cu ochii în lacrimi.
Şi au venit. Cumnatul Gică Hagi, tăcut. Prietenul Bogdan Stelea, cu o coroană, colegul Daniel Prodan, cu o îmbrăţişare, Dan Petrescu. Generaţia de aur s-a reunit la necaz.
În hohote a plâns fostul căpitan al Barcelonei la căpătâiul părintelui şi înainte să-şi ia adio pentru totdeauna. S-a smuls cu greu de lângă sicriu. A privit în gol. Inima de tată a cedat după şocul arestării fiului. Costică Popescu nu a acceptat niciodată faptul că băiatul lui ar fi fost vinovat. N-au apucat să-şi mai vorbească, faţă-n faţă.