În Gorj, mai multe sate sunt încă înţepenite în nămol. Autorităţile ridică din umeri
În România anului 2020, multe sate sunt încă înţepenite în nămol, copiii merg în cizme la şcoală, iar autorităţile ridică din umeri. Într-o localitate din Gorj, din şapte sate niciunul nu a văzut asfalt pe toate drumurile.
De Redactia Observator la 29.01.2020, 15:38În România anului 2020, multe sate sunt încă înţepenite în nămol, copiii merg în cizme la şcoală, iar autorităţile ridică din umeri. Într-o localitate din Gorj, din şapte sate niciunul nu a văzut asfalt pe toate drumurile. Primarii se plâng că nu au bani şi nici nu pot accesa fonduri europene. Aşa că stau cu mâna întinsă la Guvern şi la Consiliul Judeţean.
La nici un kilometru distanţă de centrul comunei Bolboşi, localitatea are prea puţine drumuri care au văzut asfaltul, unde cizmele nu trebuie să-ţi lipsească din picioare şi unde traiul a devenit un adevărat chin pentru localnici.
Pe raza comunei compuse din şapte sate sunt circa 30 de kilometri de drumuri comunale, dintre care doar cinci kilometri sunt asfaltaţi. În rest, drumuri impracticabile, pline de gropi şi noroi.
Pentru puţinii copii care au mai rămas în satele desprinse parcă din Evul Mediu, drumul până la şcoală e o adevărată aventură. Un italian stabilit de puţin timp în sat şi-a făcut cruce când a ajuns aici.
În faţa revoltei oamenilor, primarul se apără. Spune că nu a primit suficienţi bani de la Consiliul Judeţean Gorj ca să poată repara drumurile. La fonduri europene, nici nu se gândeşte.
Gheorghe Bilea, primarul comunei Bolboşi: S-a încercat, s-a făcut consultanţă. Suntem comuna care nu putem să accesăm proiecte pe fonduri europene. Nu avem legătură cu niciun drum european, naţional, ca să ai punctaj. Numai în momentul când s-o termina cu drumurile în ţara asta sau aproape cu toate si atunci rămân ăştia care sunt cu 41 de puncte şi vor fi eligibili.
Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj: De multe ori, neputinţa unor primari este aruncată în cârca Consiliului Judeţean. Domnul primar de la Bolboşi să le spună cetăţenilor ce a făcut în opt ani de mandat, câte proiecte europene.
Luna aceasta, Consiliul Judeţean a virat peste 27 de milioane de lei primăriilor să aibă fonduri pentru funcţionare şi să reabiliteze drumuri.
Cu toate acestea, primarul din Bolboşi strânge deja semnături pentru a organiza un protest în faţa Consiliului Judeţean. Vrea să ducă acolo sute de localnici încălţaţi în cizme.