Grevă metrou 15 noiembrie. 30.000 de călători vor fi afectaţi, primăria a pus la dispoziție autobuze
Bucureştenii care circulă cu metroul vor fi nevoiţi să caute soluţii pentru a ajunge joi, pe 15 noiembrie, la serviciu. Angajaţii de la Metrorex vor intra în grevă de avertisment şi vor paraliza traficul subteran pentru două ore.
De Redactia Observator la 14.11.2018, 22:01Bucureştenii care circulă cu metroul vor fi nevoiţi să caute soluţii pentru a ajunge joi, pe 15 noiembrie, la serviciu. Angajaţii de la Metrorex vor intra în grevă de avertisment şi vor paraliza traficul subteran pentru două ore.
Pe 15 noiembrie, pentru două ore, metrourile nu vor circula. Mai exact, în intervalul 4-6 dimineaţa. Este durata maximă permisă de lege pentru o grevă de avertisment - o primă soluţie la care apelează angajaţii de la metrou pentru a-şi exprima nemulţumirile.
De câteva zile sindicaliştii negociază cu ministerul Transporturilor pentru salarii mai mari. Dacă iniţial salariaţii au cerut o majorare de 42 la sută, ulterior s-au arătat dispuşi să mai scadă din pretenţii. Şefii Metrorex spun însă că mai mult de 18% în plus la salariu nu pot oferi, aşa că până acum nu s-a ajuns la o înţelegere între cele două părţi.
Grevă la metrou joi 15 noiembrie. Programul autobuzelor, modificat
În jur de 30 de mii de călători vor fi afectaţi de greva de la metrou de joi, 15 noiembrie. Ei vor fi nevoiţi să caute altă variantă pentru a ajunge la serviciu, în zona de nord a Capitalei. Între timp, primăria a anunțat că modifică programul autobuzelor, troleibuzelor și tramvaielor.
Problema este însă că sindicaliştii nu se opresc aici. Vor să pornească şi o grevă generală, luni, care ar urma să dureze până la ora 16. Asta ar paraliza însa traficul din Capitală. Zilnic circulă cu metroul în jur de 700 de mii de persoane. Rămâne de văzut la ce concluzie se va ajunge după încheierea negocierilor.