Antena LIVE

Curs valutar

Gripa ar putea închide şcolile şi grădiniţele din Bucureşti

Gripa a ucis până acum 25 de oameni - cinci în ultimele 24 de ore. Şi ar putea închide şcolile din Bucureşti. Inspectoratul Şcolar recomandă suspendarea cursurilor dacă cel puţin trei elevi dintr-o clasă se îmbolvănesc, în trei zile.

De la 21.01.2019, 20:05
WhatsApp
Vezi și:

Gripa a ucis până acum 25 de oameni - cinci în ultimele 24 de ore. Şi ar putea închide şcolile din Bucureşti. Inspectoratul Şcolar recomandă suspendarea cursurilor dacă cel puţin trei elevi dintr-o clasă se îmbolvănesc, în trei zile. Sau dacă rata de absenteism depăşeşte 20%. Sunt măsuri luate doar la nivelul capitalei.

În ţară, de la centru, nu au venit recomandări oficiale. În şcolile în care nu există nici săpun, şi nici apă curentă, Ministrul Educaţiei recomandă şerveţelele umede. Iar de la Sănătate vine un alt sfat: triaj epidemiologic la sânge, în unităţile de învăţământ, făcut chiar şi de cadrele didactice.

Şase copii dintr-o grădiniţă din Buzău au fost diagnosticaţi cu gripă. În grupa respectivă, din cei 27 de preşcolari, doar 3 au venit la ore. Iar în total, din cei 247 înscrişi, peste jumătate au stat acasă.

Ar putea fi declarat focar, după ce sunt gata rezultatele analizelor. În Bucureşti, s-ar putea lua măsuri şi mai dure. Inspectoratul avertizează că, în şcolile şi grădiniţele care au mai mult de trei copii bolnavi într-o clasă, ar trebui suspendate cursurile. Iar dacă rata absenteismului depăşeşte 20% în total, atunci şcoala va fi închisă.

Până să ia o decizie la nivel naţional, ministrul Educaţiei le recomandă elevilor să se dezinfecteze cu şerveţele umede.

Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei: N-as deroba nici părinţii de ceea ce trebuie să le spună copiilor. Să aibă o batistă, un pachet de şerveţele de unică folosinţă în buzunar, să se spele pe mânuţe.

Un plan mai greu de pus în practică în mediul rural. Acolo unde 2000 de şcoli au toaleta în curte. Şi unde profesorii se declară depăşiţi de criză.

Prof. dr Ionescu, directorul Şcolii Sfântul Vasile: Măsurile pe care le-am luat nu sunt total suficiente pentru că fiind amestecul celor mici cu cei mai mărişori, de obicei hârtia nu prea ţine, săpun lichid mai puţin, încercăm să facem în aşa fel încât să fim apropae de perfecţiune.

Mariana Bârca, asistent medical la o şcoală din Constanţa: Intrăm la clase şi anunţăm despre pericolul care poate fi gripă şi atunci copiii care sunt cu probleme de sanatate sa meraga acasa, mai triem din ei. Daca eu gasesc un copil cu o problema de sanatate, pot sa-l trimit acasa.

Laura Orăşteanu, învăţătoare: La şedinţele cu părinţii de la început am stabilit regulile de igienă personală.

În cazul în care copiii nu se simt bine, părinţii sunt obligaţi să îi ţină acasă. Iar dacă medicul şcolar observă semne ale bolii contagioase, cei mici sunt ţinuţi sub supraveghere şi trimişi, mai apoi, la medicul de familie. Se pot întoarce în colectivitate doar dacă au obţinut avizul epidemiologic de acolo.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

gradinita observator19 scoli social
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024