Gunoaiele aruncate pe străzile Iaşiului vor putea fi strânse cu ajutorul unor mopede electrice
Primăria a cumpărat 10 motorete cu trei roți și un container, pentru a suplini lipsa personalului de la Salubritate. Cele 10 mopede vor putea face munca a 70 de angajaţi, susţin autorităţile.
De Redactia Observator la 29.07.2019, 17:01Primăria a cumpărat 10 motorete cu trei roți și un container, pentru a suplini lipsa personalului de la Salubritate. Cele 10 mopede vor putea face munca a 70 de angajaţi, susţin autorităţile. În Suceava în schimb, primăria a venit cu altă idee pentru ca muncitorii din administraţia locală să fie mai operativi.
Devizia modernă de mopede de la firma de salubritate din Iaşi a ieşit deja la muncă. Investiţia este unică în ţară. Şi a fost absolut necesară, din cauza crizei forţei de muncă.
Cătălin Neculau, director Salubris Iaşi: Ne e foarte greu să mai angajăm salubristi pentru că nu mai avem de unde să-i recrutăm. Avem 39 de posturi vacante.
Un singur moped face treabă cât pentru şapte angajaţi, susţin autorităţile. În plus, mopedele nu încurcă nici traficul. Electrice, mici și rapide, se pot strecura ușor printre mașini.
Într-o singură zi, cu un moped se pot colecta 250 de kilograme de resturi menajere. Asta în condiţiile în care vehiculele, care au costat aproape 60 de mii de euro, pot atinge o vitzeză maximă de 20 de kilometri pe oră.
Ieşenii spun că este nevoie şi de mai multă responsabilitate din partea oamenilor, pentru ca oraşul să fie mai curat.
În Suceava, autorităţile au venit cu altă idee, pentru a acţiona mai rapid pentru ridicarea gunoiului sau pentru rezolvarea altor probleme care ţin termoficare, apă sau canalizare. Au făcut o aplicaţie pe telefonul mobil prin care sucevenii pot trimite sesizări.
Lucian Harşovchi, viceprimarul oraşului Suceava: E normal ca problemele sucevenilor să ajungă cât mai repede la administraţia locală. E normal pt că suntem în era tehnologiei, timpul e limitat, nu toţi avem timp să ajungem la primărie
Aplicaţia se va numi Suceava Alert şi va deveni operaţională până la sfârşitul verii.
Localnic: Părerea mea e că e bună pentru că e mult mai accesibil de-a comunica. Ca dacă mergi la primărie cum e mama mea o pensionară, au păcălit-o şi nu s-a rezolvat nimic.
Reprezentanţii primăriei spun că aplicaţia va fi şi o metodă de-a eficientiza viteza de reacţie a angajaţilor din subordinea administraţiei pentru că se va putea vedea exact cât a durat de la înregistrarea unei probleme, până la rezolvarea ei.