Hoţi de lemne, opriţi cu focuri de armă
Mai mulţi poliţişti din Argeş au descărcat şase gloanţe ca să oprească un grup de hoţi de lemne. Indivizii au fost văzuţi în timp ce fugeau cu două căruţe pline.
De Redactia Observator la 26.02.2014, 08:25- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Gloanţele au spart cauciucurile atelajelor, moment în care hoţii au abandonat prada şi au fugit.
Fără să fie deranjaţi de cineva, hoţii au tăiat zeci de copaci pe care i-au încărcat în cele două atelaje. Când au vrut să plece din pădurea de la marginea comunei Pătroaia, le-a ieşit în cale un echipaj de poliţie.
Au lăsat în urmă patru cai, prea slăbiţi ca să mai poată mişca atelajele. Dar şi două grămezi de buşteni care erau aşteptate de clienţi.
Un reprezentat al ocolului silvic din zonă spune că nu este prima dată când hoţii le scapă poliţiştilor printre degete. Sunt nevoiţi să se întoarcă la furat pentru că au făcut o afacere din vânzarea copacilor din pădure.
Poliţiştii încearcă să le dea de urmă. Hoţii vor fi cercetaţi penal pentru furt şi pentru tăierea ilegală de arbori.