Într-un cătun din Hunedoara trăieşte ultima tulnicăreasă din judeţ

Pe culmile Apusenilor, într-un cătun din Hunedoara trăieşte ultima tulnicăreasă din judeţ. Tanti Veta a păstrat încă obiceiul moţilor de a sufla în tulnic, pentru a comunica de pe un munte pe altul.

• Rezultate parţiale provizorii alegeri prezidenţiale 2024

Pe culmile Apusenilor, într-un cătun din Hunedoara trăieşte ultima tulnicăreasă din judeţ. Tanti Veta a păstrat încă obiceiul moţilor de a sufla în tulnic, pentru a comunica de pe un munte pe altul. Acum însă nu-i mai răspunde nimeni la chemare. Foloseşte intrumentul doar pentru muzică şi chiar mai participă la spectacolele, care sunt singura ei sursă de venit.

Sunetul tulnicului răzbeşte peste Munţii Apuseni. Este glasul puternic al moţilor. Până nu demult, cei care stăpâneau acest instrument, tulnicarul sau tulincăreasa, erau singurul mijloc de comunicare între săteni. Ei separau turmele de animale, cheamau după ajutor şi anunţau un pericol.

Însă tulnicarii erau şi cei care strângeau toată comunitatea la muncile câmpului, dar şi la petreceri, pentru că tulnicul era folosit şi ca instrumnet muzical.

Tanti Veta Rusu: Să se adune la ospăţ, la clacă, la cosit, la paie, la şi când era ceva problemă. Nu aveau mijloace de altceva, numai tulnicul şi se aaunau şi gospodareau împreună.

Tanti Veta, care stă într-un cătun uitat de lume, este ultima tulnicăreasă din Hunedoara. Îşi aduce aminte cu emoţie că, pe vremuri, mai la toată casa era câte un tulnicar.

Acum a rămas singură şi prea puţini vor să înveţe. Cert este că trebuie să ai plâmâni puternici şi sănătoşi ca să stăpâneşti instrumentul.

Are diplome şi trofee care îi arată măiestria. De tulnicăreasa din Bulzeşti îşi mai aduc aminte uneori şi organizatorii de spectacole. Puţinele evenimente la care participă o mai ajută, mai ales că trăieşte acum doar dintr-un ajutor social.

Nu are nici curent electric, iar acolo unde stă ea se termină şi asflatul. Trebuie să mergă prin pădure, ca să ajung acasă. Câţiva tineri voluntari s-au gândit să o ajute cu ce pot.

Marius Achim, voluntar: Ne bucurăm că ne-a cântata la tulnic şi am auzit în locul lui de baştină, cum sună tulnicul. Încercăm să-i aducem niste lemene, să-i adunăm de aici de pe vale, să le tăiem.

Izolaţi şi răsfiraţi în creierii munţilor, unii dintre moţi încă mai folosesc tulnicul ca să comunice.