Iașiul se pregătește pentru cel mai negru scenariu, un val uriaș de pacienți cu coronavirus
Iașiul, principalul centru pentru tratarea pacienţilor cu coronavirus din Moldova, se pregăteşte pentru cele mai negre scenarii - un val uriaş de pacienţi infectaţi. Aşa că sunt pregătite deja două locaţii, cu sute de locuri de spitalizare. Una reprezintă chiar spitalul de campanie de la marginea oraşului. Şi asta pentru că în unitatea de Boli Infecţioase deja mai sunt foarte puţine locuri.
De Redactia Observator la 10.04.2020, 11:28Iașiul, principalul centru pentru tratarea pacienţilor cu coronavirus din Moldova, se pregăteşte pentru cele mai negre scenarii - un val uriaş de pacienţi infectaţi. Aşa că sunt pregătite deja două locaţii, cu sute de locuri de spitalizare. Una reprezintă chiar spitalul de campanie de la marginea oraşului. Şi asta pentru că în unitatea de Boli Infecţioase deja mai sunt foarte puţine locuri.
PROF. DR. CARMEN DOROBĂŢ, MANAGERUL SPITALULUI BOLI INFECŢIOASE IAŞI - Va veni sigur o vreme când nu vom putea face față numai cu locurile din Spitalul de Boli Infecțioase pentru zona de Nord-Est, sigur pe lângă celalalte spitale Covid-19, pe care ministerul a avut grijă să le desemneze în teritoriu.
Iar autoritățile ieşene par să fi înţeles imediat cât de urgent e să găsească soluţii pentru momentul în care numărul pacienţilor infectaţi va creşte. Una dintre ele - ridicarea unui spital de campanie la marginea oraşului.
MARICEL POPA, PREȘEDINTE CJ IAŞI - Achiziția nu ridică probleme, este susținută de Ministerul Sănătății, iar banii vor fi recuperați din fonduri europene. Am aprobat 4,1 milioane de euro, completare la sumele deja alocate.
În total, peste 17 milioane de euro ar costa spitalul de campanie, bani proveniţi momentan din bugetele Consiliilor Judeţene din Neamţ şi Iaşi. Unitatea va fi gata în aproximativ 3 săptămâni dacă totul va merge comform planurilor autorităților. Ar urma să aibă 250 de paturi, dintre care 70 pentru Terapie Intensivă.
Şi Primăria a căutat soluții. Şi au găsit rezolvarea mai rapidă la Spitalul de Recuperare din Iași. De o lună, cadrele medicale fac simulări şi se pregătesc pentru a primi şi trata pacienţi confirmaţi cu COVID-19.
DR. DORU BALTAG, PURTĂTOR DE CUVÂNT SPITALUL DE RECUPERARE IAȘI - Considerăm că suntem pregătiți. În situaţia în care evoluaţia epidemiologică nu e favorabilă, spitalul poate asigura 300-350 de paturi.