O idilă între cumnați s-a terminat tragic!
O poveste de dragoste interzisă l-a condus spre moarte, pe un bărbat de 28 de ani din judeţul Neamţ
De Redactia Observator la 24.05.2014, 09:20O poveste de dragoste interzisă l-a condus spre moarte, pe un bărbat de 28 de ani din judeţul Neamţ
Femeia în vârstă de 30 de ani a fost trasă din mâinile bărbatului cu care trăia de doi de zile, de către vecini. Ei i-au auzit ţipetele de ajutor şi i-au dat, astfel, o nouă şansă la viaţă. Cel care i-ar fi putut fi călău n-a mai aflat, însă, că femeia a supravieţuit. Măcinat de remuşcări, şi-a luat viaţa.
Bărbatul a fost găsit câteva zeci de minute mai tâziu, fără suflare. Pentru el, rudele şi vecinii nu au mai putut face nimic ca să-l salveze. Femeia a fost transportată de urgenţă la spital. Fusese înjunghiată de 13 ori şi starea ei era critică.
Totul s-a întâmplat în momentul în care bărbatul în vârstă de 28 de ani a înnebunit de gelozie. De doi ani trăia o poveste de dragoste cu fosta lui cumnată şi creşteau împreună doi copii pe care femeia îi avea cu fratele lui. Gândul că ea încă îşi iubeşte soţul l-ar fi scos din minţi pe bărbat.
Cele două fetiţe care locuiau cu mama ei au fost trimise în grijă la o mătuşă. Femeia mai are un băiat, care locuieşte cu fostul ei soţ. Ea a rămas internată sub atenta supraveghere a medicilor care spun că e o chestiune de timp până când îşi va reveni.