În satul Crac, la 20 de kilometri de Botoșani, locuiesc doar doi oameni

Doi frați, niște coline bătute de vânt și o poveste care ar putea fi oricând subiectul unui roman. Atât a mai rămas dintr-o comunitate, altădată, prosperă. În cătun, acum doar un sat fantomă, cu două case, îl găsim la doar 20 de kilometri de oraşul Botoșani.

• Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
• Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă

Doi frați, niște coline bătute de vânt și o poveste care ar putea fi oricând subiectul unui roman. Atât a mai rămas dintr-o comunitate, altădată, prosperă. În cătun, acum doar un sat fantomă, cu două case, îl găsim la doar 20 de kilometri de oraşul Botoșani.

Nea Mihai are 75 de ani. Iar singurii lui prieteni sunt animalele din gospodărie. Interesant este că celălalt localnic rămas în satul Crac este chiar fratele lui nea Mihai.

În partea de jos sunt doi fraţi, care nici ei nu vorbesc între ei, că aşa e în familie câteodată.

Nea Gheorghe spune, totuşi, că legăturile dintre el şi fratele său, Mihai, nu sunt rupte în totalitate.

Se mai salută uneori, când se întâlnesc pe uliţele. Asta se întâmplă mai mult vara. De la primele ploi și până primăvara târziu, cei doi fraţi nu mai au cum să se întâlnească. Aşa că fiecare stă la casa lui.

Acum mai bine de 60 de ani, satul era unul dintre cele mai prospere din zonă. Avea școală, magazine și era plin de râsete de copii.

A existat până în 1969 când o lege draconică, dată de fostul regim, a alungat pur şi simplu, sătenii din acel sat, Cerviceşti-Crac.

Utilajele și pământurile au fost luate cu forța în urma colectivizării. Oamenii care au copilărit în Crac, astăzi trecuți de 70 de ani, își aduc aminte cu emoție de perioada în care localitatea natală era înfloritoare. Tanti Ioana locuiește acum la Cătămărăști, dar nu şi-a uitat nicio clipă trecutul.

A fost o moşie boierească cu o curte cu toate şi a fost cumpărată de părinţii mamei, a tatei. Nu numai ei, bineînţeles, o obşte întreagă. Şi curtea aceea am donat-o, fiindcă ne aparţinea şi nouă, de şcoală. Şi a funcţionat 20 de ani.

După 1990, doar frații Lupan s-au mai întors pe colinele bunicilor.