Inconştienţă la volan! Petrecere în maşină
Pentru cinci tineri, drumul dintre Ostrov şi Constanţa a fost traseul ideal pentru o petrecere în maşină
De Redactia Observator la 14.06.2014, 13:22Pentru cinci tineri, drumul dintre Ostrov şi Constanţa a fost traseul ideal pentru o petrecere în maşină
Cu muzică, alcool şi multă indiferenţă, şoferul a petrecut ca într-un club. Prima dată, chiar în timp ce conducea, tânărul a lăsat volanul în favoarea dansului pe scaun, cât mai activ, cu braţele în aer. Imediat, un camarad i-a intins şi o carafă cu vin.
Şoferul a început imediat să-şi prepare şi un şpriţ. Pentru niciunul dintre cei cinci pasageri nu a contat că maşina era de ceva timp pe contrasens. Ba din contră, pasagerul din dreapta îl ajută la prepararea licorii, îi desface dopul sticlei de apă minerală şi îi toarnă în pahar. Şoferul nu a stat pe gânduri, a consumat băutura alcoolică imediat.
Filmarea petrecerii pe patru roţi a ajuns pe internet, iar acum, tânărul este căutat de poliţiştii constănţeni, care s-au autosesizat. Acesta riscă să fie cerecetat penal pentru petrecerea dată pe patru roţi, dar şi să-şi piardă permisul de conducere.