Indiferent ce tip de carne consumăm, albă sau roșie, nivelul colesterolului creşte la fel de mult (Video)
Un nou studiu făcut de americani contrazice tot ce ştiam până acum despre proteina animală. Concluziile au arătat că indiferent ce tip de carne consumăm, nivelul colesterolului creşte la fel de mult.
De Redactia Observator la 08.06.2019, 11:43Un nou studiu făcut de americani contrazice tot ce ştiam până acum despre proteina animală. Concluziile au arătat că indiferent ce tip de carne consumăm, nivelul colesterolului creşte la fel de mult. Există şi recomandări. Cei care vor să se ferească de afecţiuni cardiovasculare ar trebui să consume doar proteine vegetale. Iar cei care îşi doresc să adopte un stil de viaţă sănătos, ar trebui să fie mult mai atenţi la etichete.
Un nou studiu efectuat de un producător de carne arată că dacă ar avea de ales, 45% dintre români ar opta pentru carnea de pui, în timp ce 33,6% s-ar orienta către carnea de porc.
Psihologii explică aceste cifre şi spun că în mentalitatea colectivă, carnea albă este considerată mai puţin nocivă decât cea roşie.
De frica acizilor graşi sau a colesterolului crescut, puiul a ajuns unul dintre cele mai consumate alimente din România.
Aproape jumătate dintre români îl pun în tigaie două ori pe săptămână, iar un sfert îl consumă în fiecare zi.O nouă cercetare făcută în Statele Unite ale Americii şterge însă cu buretele tot ce ştiam până acum.
După ce, timp de o lună, 100 de voluntari au mâncat carne albă, roşie şi proteine vegetale, oamenii de ştiinţă au stabilit că orice fel de carne creşte nivelul colesterolului în aceeaşi măsură.
Adrian Marinescu, medic primar: Contează cât consumăm şi modul de preparare. Până la urmă, indiferent de tipul de carne, albă sau roşie, dacă va fi prăjită în ulei şi dacă mâncăm zilnic, sigur că nu va fi foarte sănătos.
Client: De toate iau şi săptămânal gătesc din fiecare câte un fel, inclusiv peşte. Fiecare are aportul ei în organism.
Iar asta este şi cheia unui stil de viaţă sănătos, spun medicii. Echilibrul. Totuşi, mulţi oameni încă includ şi exclud anumite alimente când vor să adopte stilul alimentar bio.
Fructele, alimentele bio şi legumele sunt cele mai folosite cuvinte când vine vorba despre mâncarea sănătoasă.
Majoritatea nu verifică însă de unde provin produsele, care este conţinutul de zahăr şi de sare sau de E-uri şi de acizi graşi.