În România, infecţiile ucid pacienţii din spitale şi din cauza neglijenţei angajaţilor! IMAGINI EXCLUSIVE
Zeci de oameni mor anual din cauza infecţiilor intraspitaliceşti, dar infirmierele continuă să ignore reguli. O înregistrare între două angajate ale unei clinici din Bucureşti arată cum, deseori, NU se schimbă mănuşile de la un pacient la altul. Iar în cel mai mare spital de urgenţă din ţară, bolnavii sunt transportaţi printre gunoaie, cu rănile la vedere. Paradoxal, infecţiile raportate de România sunt, din nou, sub media europeană.
De Redactia Observator la 30.06.2017, 00:59Zeci de oameni mor anual din cauza infecţiilor intraspitaliceşti, dar infirmierele continuă să ignore reguli. O înregistrare între două angajate ale unei clinici din Bucureşti arată cum, deseori, NU se schimbă mănuşile de la un pacient la altul. Iar în cel mai mare spital de urgenţă din ţară, bolnavii sunt transportaţi printre gunoaie, cu rănile la vedere. Paradoxal, infecţiile raportate de România sunt, din nou, sub media europeană.
-Spălam pe-aici pe jos şi zic: "Nu mai scot mănuşile..."
-Zic: "Vezi că a venit un pacient şi i-am făcut de internare..."
-"Păi eu de unde să ştiu că mănuşile alea sunt curate? Şi-mi pui mie foaia aici pe masă?"
-Şi mie mi-a zis... şi mie nu ştiu cine mi-a zis la fel, ce mi-a făcut... că de unde ştiu eu că sunt curate? Că... cum am luat mănuşile în mâini? Că nu se folosesc de la pacient la pacient...
Este discuţia dintre două infirmiere, care, din comoditate, refuză să respecte regulile. Recunosc deschis că fac curăţenie şi îngrijesc pacienţii cu aceleaşi mănuşi. La acelaşi spital, un bărbat cu o rană deschisă este transportat pe targă, printre gunoaie. Nu sunt primele nereguli.
Şi la Spitalul Floreasca, o infirmieră este filmată în timp ce transportă, fără mănuşi, o pacientă care a suferit o intervenţie chirurgicală. Riscul de infecţii este uriaş.
Cât de gravă este cu adevărat situaţia, rămâne încă o necunoscută. Sub protecţia anonimatului, un medic dezvăluie că în anumite spitale, raportarea nici nu există.
În aceste condiţii, nici nu e de mirare că infecţiile nosocomiale raportate de Spitalul Bagdasar sunt sub media naţională, iar cele de la Spitalul Floreasca se încadrează în medie.