GARA DE NORD: Întârzieri de sute de minute la trenuri
A fost haos, dimineaţă, pe calea ferată. Mai multe trenuri care trebuiau să ajungă în Gara de Nord au fost oprite pe şine timp de două ore, din cauza unei defecţiuni la un macaz
De Redactia Observator la 22.07.2014, 13:27A fost haos, dimineaţă, pe calea ferată. Mai multe trenuri care trebuiau să ajungă în Gara de Nord au fost oprite pe şine timp de două ore, din cauza unei defecţiuni la un macaz
Trenul care venea din Moscova a bătut recordul la întârzieri. 220 de minute. Şi nu a fost singurul. Mai multe garnituri care trebuiau să ajungă la prima oră în Gara de Nord, au sosit cu zeci de minute întârziere. Sătui de drumul prelungit, călătorii au răbufnit când au ajuns la destinaţie.
La fel de supăraţi au fost şi cei care au aşteptat legătura spre alte destinaţii.
Trenurile au fost oprite în câmp sau în staţiile Videle, Gălăteni şi Ciolpani, după o defecţiune de macaz în staţia Ciolpani. Abia după două ore, problema a fost rezolvată, dar toate garniturile au continuat să circule cu restricţii.