Interlopul care a batut-o pe salvamontista din Straja, arestat pentru 30 de zile
Bărbatul care a bătut o tânără, voluntar la Salvamont, într-un bar din staţiunea Straja, a fost arestat pentru 30 de zile. Tânăra îi ceruse să nu mai înjure iar el a lovit-o până a lăsat-o inconştientă. Acum spune că era beat şi susţine că îi pare rău
De Redactia Observator la 08.02.2016, 17:02Bărbatul care a bătut o tânără, voluntar la Salvamont, într-un bar din staţiunea Straja, a fost arestat pentru 30 de zile. Tânăra îi ceruse să nu mai înjure iar el a lovit-o până a lăsat-o inconştientă. Acum spune că era beat şi susţine că îi pare rău
Constantin Sorin Palesică e un munte de om. Are 33 de ani şi a făcut şapte ani de închisoare pentru tentativă de omor. Astăzi a mai primit 30 de zile de arest preventiv după ce acum câteva seri a lovit-o pe Miruna, voluntar la Salvamont, într-un bar. Tânăra îi ceruse doar să nu mai înjure.
Bărbatul s-a scuzat pe motiv că era băut când a lovit-o pe tânără. Doar că între timp, Miruna a primit un telefon, de undeva din Spania, în care i s-a cerut să îşi retragă plângerea. Altfel, i s-a dat de înţeles că nu o să fie prea bine.
Când Miruna a fost lăsată lată la pământ, niciunul dintre bărbaţii care se aflau în local nu a intervenit.