Inventivitatea hoţilor nu cunoaşte limite. Un tânăr de 19 ani s-a deghizat în femeie şi a păgubit un bărbat de aproape 4.000 de lei
Inventivitatea hoţilor nu cunoaşte limite. Un tânăr de 19 ani din Iaşi a găsit o metodă inedită de a tâlhării. Se îmbrăca în femeie, atrăgea bărbaţii, după care le fura tot ce aveau.
De Redactia Observator la 06.09.2017, 17:58Inventivitatea hoţilor nu cunoaşte limite. Un tânăr de 19 ani din Iaşi a găsit o metodă inedită de a tâlhări. Se îmbrăca în femeie, atrăgea bărbaţii, după care le fura tot ce aveau.
Tânărul de 19 ani, din Iaşi, se recomanda Mona. Şi nimeni nu-şi dădea seama că n-ar fi femeie. Cu părul roşu ca focul, cu straiele asortate, a agăţat un bărbat de 46 de ani într-un bar din oraş. Acesta, cu gândul, probabil, la o partidă fierbinte de amor, nu a fost prea atent la Mona.
Aşa că, abia când a ajuns în apartamentul său, Mona s-a dat practic peste cap de 3 ori ca în poveşti şi s-a transformat în Tudor. Apoi cu ajutorul forţei l-a deposedat pe bărbatul dornic de amor de un lanţişor de aur, 150 de euro şi peste 1000 de lei. În total, paguba se ridică la aproximativ 4 mii de lei.