În satele izolate coronavirusul este ultima grijă a oamenilor

Puţinii săteni care au rămas în cătunele din vârful munţilor râd amar când sunt întrebaţi despre măsurile de distanţare socială.

• "Te bat acuma, dacă nu te-am bătut atunci!" Cozma i-a amenințat cu bătaia pe doi dintre protestatarii atacați de mineri în '90

• Liniştea e spartă doar de ciripitul păsărelelor.
• Tinerii s-au mutat de la sat.

Nu poartă măşti, pentru că cei mai apropiaţi vecini sunt pe vârful celuilalt deal, la câteva sute de metri distanţă. Iar între ei sunt doar case părăsite. Cât despre vizite, nici nu se pune problema. Trece luna înainte să le treacă vreun om pragul.

La Rătez, liniştea e spartă doar de ciripitul vesel al păsărelelor şi, din când în când, de cântecul cocoşilor. Primăvara a sosit pe dealuri, iar copacii au înflorit timizi. Cât vezi, de jur împrejur, totul e o mare verde.

Tinerii s-au mutat la oraş sau au plecat peste mări şi ţări. În tinda casei, mai sunt azi doar câţiva bătrâni. Şi deşi ei sunt în categoria de risc, găsesc puterea să îi râdă în nas virusului.

În Rătez, localnicii pun pe masă ce găsesc în grădină pentru că, în sat, nu mai au magazin de ani buni. O dată la două zile, o maşină le aduce pâine şi alimente de la oraş.

Înainte de revoluţie, 800 de suflete avea Rătezul. Azi abia dacă mai numără 15 familii.