La 84 de ani, acuzată de polițiști că face evaziune cu pătrunjel!
Bătrâna care a fost umilită de poliţiştii locali are 84 de ani şi trăieşte de pe o zi pe alta. De două ori pe săptămână, vine în Bucureşti, de la 30 de kilometri distanţă, să vândă pătrunjel, cu un leu legătura. Vinde verdeaţă ca să-şi cumpere pâine
De Redactia Observator la 03.10.2014, 19:49Bătrâna care a fost umilită de poliţiştii locali are 84 de ani şi trăieşte de pe o zi pe alta. De două ori pe săptămână, vine în Bucureşti, de la 30 de kilometri distanţă, să vândă pătrunjel, cu un leu legătura. Vinde verdeaţă ca să-şi cumpere pâine
Ea este tanti Niculina. Iar ei, doi poliţişti locali, în luptă cu evaziunea fiscală. Au găsit-o în imaginea bătrânei, care stă pe stradă pe un scaun şubred şi vinde cu un leu, legătura de pătrunjel.
Nu e pentru prima dată când tanti Niculina a îndurat astfel de umilinţe. Averea ei o poţi cuprinde într-o sacoşă. Strânge bancnota în palmele muncite, ca pe o comoară. Fiecare leu pe care-l primeşte o ajută să-şi ducă traiul de pe o zi pe alta. Un leu, e o pâine. Pâinea de-a doua zi.
Dacă mănâncă o bucată de carne, o dată pe săptămână e sărbătoare. Dar nu contează. E liniştită că munceşte fiecare bănuţ. Că nu a stat cu mâna întinsă, niciodată.
Pe bucata de pământ pe care o are lângă casă bătrâna creşte fasole, dovlecei şi alte verdeţuri. Acasă, la tanti Niculina e sărăcie mare. În interior plouă, iar câteva geamuri sunt sparte. Se roagă doar să nu ajungă să fie vreodată, povară.