La doar 10 ani, Diana visează la operaţia care să o ajute să respire din nou
O copilă de aproape zece ani, Diana, are nevoie de ajutor pentru o operație. Născută cu o boală care a țintuit-o în scaun cu rotile, fetița a ajuns astăzi să respire din ce în ce mai greu.
De Redactia Observator la 29.06.2022, 08:28Orice efort o epuizează. Imobilizarea i-a deformat coloana vertebrală, care îi apasă plămânii. Intervenția chirurgicală, cumplit de scumpă pentru părinții copilei, i-ar îndrepta Dianei spatele și ar lăsa-o să respire și să stea în șezut.
Astfel, fetița ar avea șanse la o recuperare mai bună și ar putea merge și ea să învețe la școală, în clasă, alături de alți copii. O putem ajuta pe Diana dând un SMS de doi euro la numărul 8848, în campania Vreau să ajut.