Antena LIVE

Curs valutar

Produsele lactate aduse din import sunt mai ieftine la raft decât cele produse în România

Am ajuns să mâncăm unt, lapte şi brânză din România mai scumpe ca produsele aduse de peste mări şi ţări.

De la 27.01.2018, 21:11
WhatsApp
Vezi și:

Am ajuns să mâncăm unt, lapte şi brânză din România mai scumpe ca produsele aduse de peste mări şi ţări. Specialiştii din industria laptelui avertizează că preţurile mai mari la energie electrică, gaze sau combustibili vor aduce scumpiri şi mai puternice în lunile următoare. Producătorii dau vina pe oficialii din agricultură care nu au o strategie şi nu îi ajută pe fermieri să lupte cu marii producători din alte ţări.

În fiecare an, peste 30 de milioane de euro ajung în alte ţări. Aducem de la străini unt pentru consum. În jur de jumătate din untul din magazine este adus din alte ţări. Nu mai avem fabrici. Aşa se face că untul din Germania sau Olanda e mai ieftin cu un leu faţă de ceea ce producem local în România.

Untul românesc a ajuns să coste peste zece lei, la fel ca unul premium din Franţa. Mai ieftin este untul adus din Germania, cu tot cu transport şi logistică. Costă puţin peste 9 lei. 

În decembrie anul trecut, de exemplu, în medie, untul era mai scump cu peste 22% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016, arată datele Institutul Naţional de Statistică.

Pe acelaşi subiect

La poarta fermei din România, procesatorii cumpără litrul de lapte cu cel mult un leu. La raft, însă, cutia cu lapte românesc ajunge să coste cât cea adusă din Germania.

La noi, lipsesc investiţiile şi sute de fabricii s-au închis. De exemplu, în zona de lângă Capitală a mai rămas în picioare o singură fermă de vaci din 40 câte erau acum zeci de ani. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observatorweekend19 lactate polonia germania ungaria franta produse
Întrebarea zilei
Ce decizie credeţi că va lua CCR în cazul lui Călin Georgescu?

Va aproba candidatura

Va invalida candidatura

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025