Cel mai puternic laser din lume a fost pus în funcţiune cu succes la Măgurele (Video)
Avem cu adevărat cel mai puternic laser din Europa. Dispozitivul de la Măgurele a fost testat astăzi la cea mai mare capacitate de până acum. Acţiunea a fost un succes pentru cercetători, astfel că puterea va fi crescută treptat, până la începutul anului viitor.
De Redactia Observator la 18.05.2018, 21:03Avem cu adevărat cel mai puternic laser din Europa. Dispozitivul de la Măgurele a fost testat astăzi la cea mai mare capacitate de până acum.
Acţiunea a fost un succes pentru cercetători, astfel că puterea va fi crescută treptat, până la începutul anului viitor.
Laserul din cadrul celui mai important centru de cercetare ştiinţifică din România va putea fi folosit la descoperirea unor izotopi care ar trata cancerul, dar şi la identificarea continutului butoaielor radioactive, fără ca acestea să fie deschise. La acest proiect lucrează peste 140 de specialişti din ţară şi străinătate.
Într-un decor science fiction, cu cele mai performante echipamente de pe planetă, ale unei investiţii ce a depăşit 300 de milioane de euro, fasciolul obţinut va putea fi întrebuinţat în viitor pentru tratarea cancerului, dar şi să înţelegem şi cum s-au format elementele universului după big bang.
Cercetătorii se aşteaptă ca în această toamnă să poată face primele experimente, deschizând pentru viitor o gamă mare de posibilităţi de întrebuinţare a rezultatelor.
Proiectul laserului a fost realizat printr-o colaborare foarte strânsă cu comunitatea ştiinţifică internaţională, şi mai mulţi fizicieni experţi străini lucrează la Măgurele.
În prezent la proiectul laserului de la Măgurele lucrează 170 de specialişti, dintre care 60 sunt cercetători străini din 26 de ţări ale lumi care au ales să vină să lucreze în România. Testarea de astăzi a adus laserul la capacitate de 3 petawaţi, urmând ca la începutul anului viitor să atingă potenţialul maxim de 10 petawaţi.