Antena LIVE

Curs valutar

Legea izolării și carantinării ar putea intra în vigoare săptămâna viitoare

Legea izolării şi carantinării întârzie şi în Senat. Astăzi nu s-a dat votul final pe proiectul de lege, deşi iniţial aşa fusese programat. Carantina rămâne pentru cei suspecţi, iar izolarea pentru bolnavii ce pot refuza tratamentul. 

De la 10.07.2020, 20:35
WhatsApp
Vezi și:

Epopeea legii carantinării şi izolării nu s-a încheiat nici astăzi. Senatorii au refuzat să dea votul final şi au dezbătut, din nou, proiectul. 

Robert Cazanciuc, preşedintele Senatului: Am avut un proiect de lege venit de la Guvern foarte târziu. Este practic a treia oară când Guvernul ne pune în această situaţie: ne trimite o lege slabă, ca să fiu indulgent. 

Proiectul de lege din Parlament dă mai multă libertate bolnavilor. 

Raed Arafat, secretar de stat Ministerul Afacerilor Interne: Asta am încercat noi, prin această lege, să clarificăm balanța până unde un individ sau o persoană purtătoare a unui virus sau al unui agent patogen, sau care e bolnavă de el și îl poate transmite, până unde poate să spună "eu nu vreau să mă supun regulilor medicale". 

Izolarea se va impune exclusiv persoanelor bolnave, atât la domiciliu cât şi la spital. Potrivit noii legi, bolnavul are dreptul să refuze tratamentul. 

Cât despre carantinare, această măsură se va aplica celor ce vin din zone cu risc epidemiologic crescut sau celor care au intrat în contact direct cu o persoană infectată. 

În schimb, internarea celor asimptomatici rămâne la mâna Guvernului. 

Pentru persoanele asimptomatice, pe baza datelor ştiinţifice oficiale, se impune izolarea acestor persoane în unităţile sanitare, prevăzute prin hotărâre a Guvernului. 

Medicii însă consideră că nu există purtători de COVID fără simptome. 

Florin Roşu, şef ATI UMF Iaşi: Din punctul meu de vedere nu există pacient asimptomatic, simptomatologia poate să fie mai zgomotoasă sau mai puțin zgomotoasă.

Legea prevede că şi bunurile pot fi carantinate, însă doar în anumite condiţii. 

De exemplu, în cazul în care ne întoarcem cu maşina dintr-o zonă cu risc epidemiologic crescut, atunci autoturismul va fi carantinat. Se va încerca decontamirea lui, însă dacă acest lucru nu este posibil, atunci va fi distrus. Nu se aplică aceleaşi reguli în cazul bunurilor personale, ce nu pot fi carantinate. 

Dacă totuşi sunt bunuri distruse, proprietarul va fi despăgubit de Ministerul Sănătăţii. 

Forma finală a proiectului de lege ar urma să primească votul final mâine, în plenul Senatului. Cel mai devreme, legea ar putea să intre în vigoare la începutul săptămânii viitoare. 

Andreea Milea

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live. ...

senat parlament cazanciuc presedinte lege izolare carantinare
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024