Antena LIVE

Curs valutar

Lecţie de curaj! Levente, sportivul fără o mână, vrea să participe la cel mai greu maraton din lume

Îşi doreşte să participe la cel mai greu maraton din lume! Şi nimic nu îi stă în cale. Nici faptul că nu are o mână şi nici lipsa banilor.

De la 12.10.2017, 17:37
WhatsApp
Vezi și:

Îşi doreşte să participe la cel mai greu maraton din lume! Şi nimic nu îi stă în cale. Nici faptul că nu are o mână şi nici lipsa banilor. De fonduri, Levente se ocupă singur. Şi asta pentru că, deşi are un handicap încă din copilărie, sportivul munceşte în construcţii.

În puţinul timp dintre antrenamente și munca grea, Levi, cum îi spun prietenii, visează să facă istorie. Să fie primul sportiv cu handicap fizic, care participă la cea mai dură competiție din lume.

Levente Polgar, maratonist:

Antrenamentul e de zi cu zi, dar mai serios şi mai intens este pentru Ultra Arctic care sper să pot şi ajunge acolo. Cu handicapul eu am fairplay cu organizatorii. Le-am spus cu ce mă confrunt, cum arăt, ce probleme am.

Levente și-a pierdut mâna dreaptă când era copil. Dar asta nu-l împiedică să muncească. Este zugrav și știe să facă cam orice ține de amenajări interioare.

Acum, tânărul munceşte ca să strângă bani pentru cursa Arctic Ultra 6633.

Levente Polgar, maratonist:

Total este 3100 de lire care trebuie plătit, vrei - nu vrei, şi sper să pot să ating nivelul. Adică din sponsori, prin firme...

Startul cursei ajunsă la cea de a X-a ediţie se va da anul viitor pe data de 9 martie. Anul acesta şi anul trecut, ultramaratonul a fost câștigat de românul Tibi Ușeriu.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

mana maraton observator16 social sportiv
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024