BOMBA ANULUI 2015! Liber la fumat în şcoli şi spitale
Este o modificare a legii propusă de un ales al poporului. Dacă trece de Parlament, ţigările vor putea fi aprinse pe holuri, lângă cabinetele medicale, lângă saloanele cu pacienţi sau lângă sălile de clasă pline de elevi.
De Redactia Observator la 18.06.2015, 21:17Este o modificare a legii propusă de un ales al poporului. Dacă trece de Parlament, ţigările vor putea fi aprinse pe holuri, lângă cabinetele medicale, lângă saloanele cu pacienţi sau lângă sălile de clasă pline de elevi.
După mai bine de 13 ani, de când fumatul a fost interzis, situaţia s-ar putea schimba. În Parlamentul României a apărut o propunere.
Fumatul să fie interzis în spitale doar în spaţiile în care se prestează servicii medicale. Cum în holuri, pe scări sau în toalete nu prea consultăm pacienţi, asta ar fi însemna că în aceste locuri se poate fuma. Acelaşi lucru şi pentru şcoli.
Până şi fumătorii au rămas uimiţi de ideile parlamentarilor propuse pentru Legea Fumatului.
Specialiştii spun NU fumatului în toate spaţiile din instituţiile publice. Deputatul care a propus schimbarea este de negăsit. Legea va putea fi schimbată doar în urma votului din plenul Camerei Deputaţilor.