LIBER la ÎMPUȘCATUL URȘILOR. Orice "Moș Martin" mai îndrăzneț poate fi UCIS dacă provoacă pagube mari sau amenință viețile oamenilor
Urşii care atacă oameni vor fi împuşcaţi. Cel mult 175 de animale pot fi ucise până la sfârşitul anului, dar nu pentru vânătoarea de trofee, ci doar în caz de urgenţă. Iar urgenţele se înmulţesc.
De Redactia Observator la 05.07.2017, 21:37Urşii care atacă oameni vor fi împuşcaţi. Cel mult 175 de animale pot fi ucise până la sfârşitul anului, dar nu pentru vânătoarea de trofee, ci doar în caz de urgenţă. Iar urgenţele se înmulţesc.
În staţiunea Băile Tuşnad, urşii se plimbă pe alei, ca în pădure. Animalele au o ţintă clară, şi anume coşul de gunoi. Mânaţi de foame, trec printre oameni fără nicio teamă.
Trecătorii scapă în ultima clipă. Astfel de atacuri sunt tot mai frecvente în toată ţara. Doar în Harghita, au fost patru incidente în numai o lună. După ce şi-au găsit animalele sfâşiate, oamenii se tem şi pentru vieţile copiilor.
Timp de 10 luni, oamenii au ţinut singuri piept urşilor. Nu a existat un plan concret de intervenţie, în cazul atacurilor.
Aproape 200 de persoane care trăiesc în localităţi vizitate frecvent de urşi au cerut, astăzi, Ministerului Mediului să facă un plan.
Însărcinat cu protejarea oamenilor ameninţaţi de urşi, dar şi a urşilor aflaţi în cătarea vânătorilor, ministrul Mediului a venit, astăzi, cu o soluţie.
GRAŢIELA GAVRILESCU, ministrul Mediului:
Cota de intervenţie pentru carnivorele mari pentru urşi este de 350. Ţinând cont că suntem la jumătatea anului, ar reveni cam 175. Cotă de intervenţie care rămâne la Ministerul Mediului.
Adică până la sfârşitul anului ar putea fi ucişi 175 de urşi, dar numai dacă atacă oameni sau provoacă pagube în comunităţile locale. Cotele nu vor mai fi repartizate fondurilor de vânătoare.
MAGOR CSIBI, preşedinte WWF România:
Vânătoarea de trofee, care s-a practicat în România atâşia ani, nu este o soluţie a problemei, ci este parte a problemei. De ce am aplicat o măsură timp de 10 ani şi aceiaşi oameni, vânătorii se plâng că situaţia nu este mai bună.
Mai există şi o procedură de urgenţă, care trebuie realizată cu sprijinul Ministerului de Interne.
GRAŢIELA GAVRILESCU, ministrul Mediului:
În situaţiile de urgenţă, vor interveni reprezentanţii Jandarmeriei.
Ordinul de Ministru care prevede noile cote de intervenţie la urşi va fi trimis Academiei Române pentru avizare, apoi va fi în dezbatere publică timp de 30 de zile.