Locuitorii unui sat din Gorj nu-și fac griji de coronavirus din cauza izolării

Timpul a încremenit în comuna gorjeană Blidari, satul unde numeri oamenii pe degetele de la două mâini. La nici 30 de kilometri de Târgu Jiu, localnicii trăiesc izolaţi de o viaţă. Aşa că distanţarea socială este ultima grijă în satul lăsat în paragină. 

• Nouă metodă de fraudă când facem cumpărături online. Cine e în spatele schemei cu magazine-fantomă

• În satul Blidari, din Gorj, au mai rămas doar 10 locuitori.
• Cei 10 locuitori sunt alimentați cu pâine o dată pe săptămână.

În satul Blidari, numeri localnicii pe degete. Doar zece mai trăiesc aici. Distanţarea socială nu e o problemă pentru localnici. Îi despart multe case goale şi porţi pe care lanţurile au ruginit de ani întregi. 

De coronavirus, localnicii au auzit doar la televizor. Pandemia nu a ajuns până în satul nimănui. 

Diana Speretoiu, reporter Observator: Cum e acum, în pandemie, se simte vreo schimbare? 

Elena, localnică: Nu, nu se simte. E exact cum era înainte. 

Diana Speretoiu, reporter Observator: Sunteţi izolaţi de-o viaţă.

Elena, localnică: Da, ne-am obişnuit. Atâţia ani. Suntem obişnuiţi. 

Pe vremuri, aici locuiau aproximativ o sută de oameni. Bătrânii s-au stins de mult, iar tinerii au plecat în străinătate, în căutarea unei vieţi mai bune. În sat, casele au rămas abandonate în paragină. 

Ion, localnic: Nu e școală, nu e magazin, nu e nimic. 

Ana, localnică: Și acum o ducem rău, că ne aduce pâinea, cum să spun, o dată pe săptămână că cică nu are cine cumpăra. 

Elena, localnică: E prost cu apa. Cu apa e cam. Noi ce avem apă din ploaie, când plouă, atât.

Localnicii nu se tem de infectare. Rar intră în contact cu alte persoane. Au apă de băut în fântâna de pe uliţă, iar mâncarea şi-o asigură din ce cultivă. Restul cumpără de la magazinul din vale. 

Există o cale de acces şi cu maşina, dar prea puţini o folosesc. Oamenii nu ies din sat, iar rudele rar vin în vizită. 

Ana, localnică: Eu mai am niște nepoți. Ar veni încoa, ar veni mamaie, dar ce facem? Că de spălat nu avem, nici baie nu avem. 

Să ajungi în satul izolat eşti nevoit să traversezi o pădure, un drum pe o distanţă de cinci kilometri care, la final, te duce în vârful dealului.

În ultimii 30 de ani, populaţia a scăzut aici de mai bine de zece ori.