ANOFM pune la bătaie peste 13.000 de locuri de muncă pentru cei afectați de pandemia de coronavirus
Se dezmorţeşte piaţa locurilor de muncă. Mii de noi joburi sunt postate zilnic pe platformele de recrutare, semn că firmele îşi reiau activitatea. Se înmulţesc ofertele, creşte şi cererea. În luna mai, numărul de aplicări pentru un loc de muncă a crescut cu peste 50% față de luna aprilie.
De Andra Mitu la 04.06.2020, 22:12- Românii caută locuri de muncă ce nu implică prea mult lucru de la domiciliu.
- Numărul celor care caută locuri noi de muncă a crescut.
Munca de acasă pare să fie de domeniul trecutului. Sute de mii de oameni din toată ţara caută job-uri cât mai dinamice. Alexandru, de pildă, vrea să se angajeze în imobiliare.
Alexandru Filip: Am interviu chiar acum. Eu fac altă facultate, dar așa ca experiență şi așa să câștig un ban ...
Pe acelaşi considerent merge şi această tânără. Acum studiază piaţa.
Eliza: Pe site-uri m-am uitat să văd dacă s-a mai postat vreun anunț de angajare. Lucrez în domeniul beauty, într-un salon de manichiură.
Odată cu relaxarea restricțiilor impuse în pandemie a crescut și interesul românilor în a-şi căuta un nou loc de muncă. Sau măcar în a evalua oferta angajatorilor. Ca să vă faceţi o idee, în luna mai, numărul aplicărilor a crescut cu peste 50 la sută față de luna anterioară și cu peste 45 la sută față de mai 2019.
Cei mai mulţi caută locuri de muncă în domenii precum transport, financiar, inginerie, vânzări și medical&pharma. Peste 120 de mii de oameni au accesat astfel de anuţuri. Şi retail-ul a crescut în luna mai, cu peste 14.000 de căutări.
Andreea Iancu, reprezentant platformă recrutare: Dacă în lunile anterioare, românii erau interesați de joburi pe care le puteau desfășura de acasă, în luna mai interesul a scăzut mult, undeva cu 35 la sută.
Corina Diaconu, manager agenţie recrutare: În momentul de față, cred că avem de-a face cu două explicații. Pe de-o parte sunt joburile reactivate, cele puse pe hold când a izbucnit pandemia, pe de altă parte sunt cei care au fost afectați de șomajul tehnic sau chiar concediați cu totul și atunci ei sunt în căutarea unui loc de muncă.
Chiar şi în aceste condiţii, deficitul de pe piaţa muncii va persista.
Andreea Iancu, reprezentant platformă recrutare: Românii care au revenit în țară, cu siguranță că mai mult de jumătate dintre ei vor căuta să se întoarcă în locul de unde au plecat.
Angela deja analizează ofertele de pe piaţa muncii din străinătate.
Angela: Aș vrea să părăsesc țara, nu prea văd un viitor. Deocamdată oscilez între Belgia, unde e fratele meu, şi Cipru, unde este sora mea. Sunt oportunități mai bune și dacă ai și pe cineva din familie e mult mai ușor să te descurci.
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă oferă peste 13 mii de locuri de muncă la nivel naţional.